În timp ce la Chișinău bifăm cu sârguință capitole de aderare, la mii de kilometri distanță, plăcile tectonice ale puterii mondiale par să se rearanjeze într-un mod care ne dă fiori. Ne-am obișnuit să privim spre Vest ca spre un far sigur, dar ce facem când farul începe să pâlpâie, iar Casa Albă pare să bată palma cu Kremlinul peste destinul continentului nostru?
Astăzi, întrebarea „Vom găsi oare acasă Europa spre care tindem?” nu mai este un exercițiu de retorică despre drumuri asfaltate și granturi. Este un strigăt de reziliență. Într-o lume în care democrația devine monedă de schimb între marii tranzacționiști ai planetei, Republica Moldova se află în fața celui mai dur test: acela de a construi o Europă interioară atât de solidă, încât nicio înțelegere de culise să nu o mai poată dărâma. Dacă lumea liberă se fragmentează, singura noastră ancoră rămâne cea pe care o aruncăm în propriul pământ.
Singurătatea strategică într-o lume a tranzacțiilor
Până nu demult, drumul Republicii Moldova spre Bruxelles era pavat cu certitudinea unui sprijin transatlantic neclintit. „Lumea liberă” era un bloc unit, un scut sub care democrațiile fragile se puteau pune la adăpost. Republica Moldova recunoaște că este una dintre aceste democrații, poate cea mai fragilă dintre toate în Europa. În 2025, însă, această certitudine a adăpostului garantat spre care mergem s-a evaporat. La Casa Albă a venit Donald Trump care privește relațiile internaționale prin lentila îngustă a profitului imediat și a sferelor de influență. Insistând în narațiunea că emisfera de vest este fieful geostrategic exclusiv al Statelor Unite, administrația Trump nu face decât să dea de înțeles Rusiei și Chinei că emisfera de est, care include Europa, ar reveni sferei lor de interese. În numele acestei resetări a zonelor de influență Rusia, susținută de China, a aprins războiul contra Ucrainei în 2022. În consecința acestor mișcări, Europa — și implicit Republica Moldova — se trezește într-o formă de singurătate strategică fără precedent.
Dacă Washingtonul și Moscova par să vorbească din nou „aceeași limbă” — cea a cinismului geopolitic — statele aflate la granița dintre imperii devin extrem de vulnerabile. Pentru prima dată de la căderea Cortinei de Fier, există riscul ca aspirațiile noastre europene să fie tratate ca simple detalii într-un dosar de negociere mult mai mare. În acest scenariu, UE nu mai este pentru Republica Moldova doar un partener de dezvoltare, ea devine ultima redută a valorilor care ne garantează libertatea și demnitatea umană obținute prin angajarea masivă de decenii în Mișcarea de Eliberare Națională.
În timp ce noua putere de la Washington pare să facă front comun cu regimurile autoritare, atacând fundamentul democrației liberale pe care se ține Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să înțeleagă un adevăr crud: Europa spre care tindem trebuie să supraviețuiască mai întâi ea însăși pentru a ne putea primi pe noi.
Situația ne obligă la o maturizare rapidă. Nu ne mai putem permite luxul de a aștepta „salvarea” de peste ocean. Dacă „axa” Trump-Putin se va împlini și va încearcă să impună o ordine mondială bazată pe forță și tranzacție, Republica Moldova are o singură replică validă: accelerarea integrării în structurile europene care, deși asediate, rămân singurele ce mai cred în forța legii, nu în legea forței, legea celui mai tare.
Justiția ca scut – când legea devine mai puternică decât harta
Într-un sistem internațional dominat de tranzacții și „înțelegeri între bărbați” la nivel înalt, cea mai eficientă formă de rezistență pentru un stat mic nu este armata, ci integritatea instituțională. Dacă „axa” Trump-Putin mizează pe state slabe, ușor de manipulat prin corupție și influență oligarhică, Republica Moldova are o singură cale de a deveni „incomodă” pentru jocurile lor: transformarea justiției într-o cetate inexpugnabilă.
Când vorbim despre continuarea reformei justiției în perspectiva anului 2026, nu mai vorbim doar despre „bife” pentru Bruxelles. Vorbim despre capacitatea noastră de a spune „nu” influențelor externe nocive. O justiție curățată de agenți de influență înseamnă că nicio decizie luată la Washington sau Moscova nu poate fi implementată prin intermediul unor judecători sau procurori cumpărați. În acest sens, finalizarea procesului de vetting devine actul nostru de independență față de orice „nouă Yaltă”, un prinos de imunitate în fața cinismului geopolitic global.
Europa pe care o căutăm „acasă” este, în esență, spațiul unde cetățeanul este protejat de abuz. Dacă reușim să găsim această Europă în tribunalele din Chișinău, Bălți sau Cahul, atunci Republica Moldova încetează să mai fie o „zonă gri” pe harta marilor puteri. Un stat cu instituții funcționale este mult mai greu de „cedat” într-o negociere între Trump și Putin, deoarece o societate care trăiește sub domnia legii nu mai poate fi guvernată prin decrete externe sau marionete locale.
Această transformare internă este singurul lucru pe care nicio schimbare de regim de la Casa Albă nu îl poate anula. În timp ce președinții marilor puteri își strâng mâna, moldovenii trebuie să-și strângă rândurile în jurul ideii de corectitudine, de integritate și de moralitate. Dacă găsim Europa în modul în care suntem tratați la ghișeu, în modul în care se iau și se dau sentințele și în modul în care sunt cheltuiți banii publici, atunci am ajuns deja la destinație, indiferent de cât de ostil devine contextul global.
Piața Unică vs. tranzacționismul geopolitic
Dacă discursurile politice pot fi volatile, iar tratatele de securitate pot fi puse sub semnul întrebării de o nouă administrație la Washington, există un fundament mult mai greu de clătinat: interdependența economică. În 2026, Republica Moldova nu mai este economia izolată și dependentă de o singură conductă din Est. „Europa de acasă” are deja o fundație solidă de beton, oțel și circuite integrate care ne leagă ireversibil de Piața Unică Europeană.
În timp ce „axa” Trump-Putin ar putea încerca să redeseneze sfere de influență politică, ele se vor lovi de o realitate comercială de neclintit. Peste 65% din exporturile moldovenești merge către Uniunea Europeană. Aceasta nu este doar o cifră, ci reprezintă supraviețuirea a mii de afaceri locale, locurile de muncă a sute de mii de cetățeni și standardele de calitate care au ridicat produsele noastre la nivel global. Nicio „înțelegere de culise” între marile puteri nu poate oferi o alternativă viabilă la această piață uriașă, stabilă și bazată pe reguli clare.
Un alt pilon al Europei pe care am reușit să o aducem „acasă” este independența energetică. Prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău și prin noile linii electrice de înaltă tensiune care ne leagă de sistemul european (ENTSO-E), Moldova a ieșit din captivitatea energetică a Kremlinului. Interconectarea energetică înseamnă sfârșitul politicii de șantaj rusesc în adresa noastră. În 2026, energia nu mai este o armă politică prin care Moscova poate forța Chișinăul să accepte compromisuri de tot felul. Securitatea noastră energetică este acum parte integrantă a securității europene, un fapt pe care nicio schimbare de retorică la Casa Albă nu îl poate ignora fără a destabiliza întreg flancul estic al UE.
„Europa de acasă” înseamnă și standarde tehnice, fitosanitare și digitale. Adoptarea acestora a creat o barieră de protecție împotriva produselor de slabă calitate și a practicilor comerciale corupte. Odată ce un fermier din Soroca sau un antreprenor IT din Chișinău a învățat să lucreze la standarde europene, el nu se va mai putea întoarce la un model economic bazat pe arbitrar și favoruri politice. Poate vă mai amintiți de practicile lui Dodon pe când era președinte (2016-20120)? Ca agent al Kremlinului și în înțelegere cu acesta, el crease o schemă de blocare/favorizare a producătorilor agricoli din R. Moldova care își aveau piața de desfacere exclusiv în Rusia. Cei care erau toleranți cu ceea ce făceau rușii în spațiul ex-sovietic, în special în Ucraina și Republica Moldova, cei care „colaborau” cu socialiștii ori, și mai bine, le cotizau activitatea, erau lăsați să-și vândă marfa fără probleme pe piața rusă. Cei care nu corespundeau acestui profil se pomeneau cu marfa blocată la frontieră, peste care se trecea demonstrativ cu buldozerul. Dodon făcuse ca „Rospotrebnadzor”-ul rusesc să trimită aici echipe de „specialiști”, care să asigure trierea exportatorilor din Moldova după „criteriile” știute doar de această agenție rusească de sabotaj și de Dodon, agentul ei în teren.
După doar șase ani, economia Republicii Moldova s-a „occidentalizat” la firul ierbii, devenind cel mai puternic argument împotriva oricărei tentative de a ne reîntoarce într-o sferă de influență opacă.
Există momente când cea mai bună politică este politica faptului împlinit
În fața unui orizont internațional unde vechile alianțe se clatină și unde cinismul pare să ia locul principiilor și la Washington, Republica Moldova se află la un punct de cotitură istoric. Întrebarea „Vom găsi oare acasă Europa spre care tindem să ajungem?” își găsește răspunsul nu în cancelariile marilor puteri, ci în determinarea noastră de a nu mai fi o „țară de sacrificiu” pe tabla de șah a altora. Dacă „axa” Trump-Putin va încerca să ne dicteze viitorul, singurul nostru răspuns viabil este cel al faptului împlinit. Trebuie să devenim atât de europeni în instituții, în economie și în respectul pentru lege, încât nicio negociere externă să nu ne mai poată smulge din matca noastră firească. Europa de acasă este singura formă de suveranitate reală pe care o avem: o justiție care nu se vinde, o economie care nu poate fi șantajată și o societate care știe că libertatea nu este un cadou primit din afară, ci un drept cucerit prin reforme dureroase, dar necesare.
Poate că furtunile geopolitice ale anului 2026 vor face ca drumul spre Bruxelles să pară mai lung sau mai anevoios. Dar dacă în satele și orașele noastre vom găsi școli moderne, spitale dotate și judecători integri, înseamnă că am ajuns deja la destinație. Indiferent de jocurile de putere ale „giganților” lumii, destinul Moldovei rămâne, pentru prima dată în istorie, în mâinile celor care o locuiesc. Europa pe care o căutăm peste hotare este deja aici, sub ochii noștri, în fiecare gest de corectitudine și în fiecare refuz de a ne lăsa îngenuncheați de frică. Am căutat Europa o viață întreagă, ca să descoperim că ea nu a fost niciodată o destinație geografică, ci o promisiune pe care ne-am făcut-o nouă înșine: aceea de a fi liberi, acasă.
Există însă și varianta scurtăturii istorice: dacă Europa spre care tindem pare să se îndepărteze din cauza jocurilor de putere de la Washington, Republica Moldova poate alege să ‘ajungă acasă’ printr-un act de voință politică supremă: Unirea cu România.
Desigur, un astfel de pas presupune un curaj politic imens și un consens social de nezdruncinat. Într-un interviu acordat zilele trecute unor jurnaliști britanici, președinta Maia Sandu a confirmat că are acest curaj politic, mai rămâne de adunat consensul social necesar. Segmentul încă ezitant de populație trebuie informat că în fața riscului de a fi „cedați” într-o nouă sferă de influență opacă, costurile Unirii — de la integrarea economică la gestionarea dosarului transnistrean — devin secundare față de beneficiul suprem: salvarea libertății și asigurarea prosperității.
Dacă în 2026 prezumtiva axă Trump-Putin va încerca să redeseneze hărțile, Republica Moldova are posibilitatea de a folosi propria hartă pentru a se pune la adăpost. Unirea cu România nu ar fi doar o revenire la rădăcini, ci și cea mai pragmatică formă de a refuza statutul de monedă de schimb pe masa marilor puteri.
Poate că adevăratul răspuns la întrebarea dacă vom găsi Europa acasă nu se află într-un termen de aderare prescris, ci într-un act de curaj istoric prea mult amânat. Dacă lumea se fragmentează și aliații de ieri devin tranzacționiștii de azi, locul nostru nu este în sala de așteptare a istoriei. Căci stăm de foarte mult timp acolo. De prea mult timp. Europa de acasă poate fi găsită cel mai rapid și sigur prin regăsirea cu România. În fața unei istorii care se repetă cu cinism, singurul mod de a nu fi din nou victimele unui pact extern este să fim arhitecții propriei salvări prin reunificarea cu spațiul firesc al neamului nostru.
Valeriu SAHARNEANU, patreon.com
