Voluntarii au promovat vaccinarea prin satele raionului Soroca

0
165

În contextul Săptămânii Imunizării, la 30 octombrie, vreo 50 de voluntari au mers prin câteva sate din raionul Soroca, din casă în casă, pentru a îndemna cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19 în cadrul punctelor de vaccinare organizate în localități. La fel, aceștia au răspuns la întrebările oamenilor despre modul în care se pot proteja de COVID-19 și au distribuit informații despre vaccinare.

La acțiune au participat voluntari, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, deputați din Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, autorități publice locale, lucrătorii medicali din cadrul Centrelor de Sănătate și asistența medicală primară, precum și angajații Ministerului Apărării şi subdiviziunilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dintre care IGSU, Poliția de Frontieră, ș.a.

Voluntarii soroceni în zilele de odihnă au mers pentru a informa și convinge localnicii a câtorva sate să se vaccineze.

“Este o campanie republicane în cadrul căreia s-a organizat un maraton de vaccinare. Sâmbătă am fost în Vasilcău, Ruslanovca și încă o localitate din comuna Vasilcău. Ziua de duminică am petrecut-o în Nimereuca și Cerlina. Ministerul Sănătății ne-a dat materiale promoționale, măști, flyere, etc.” ne spune unul dintre voluntari, Mihai Halupneac.

“În raionul Soroca primele localități din cadrul campaniei au fost Vasilcău, Ruslanovca, Inundeni, Nimereuca și Cerlina. Campania sa desfășurat sâmbătă și duminică și am fost implicați în jur la 50 de voluntari” ne zice Veronica Suveica.

Astfel, cetățenii au avut ocazia să se vaccineze fără programare, doar cu buletinul de identitate la punctul de vaccinare din localitate. De asemenea, au fost organizate echipe mobile de vaccinare la domiciliu pentru persoanele care au solicitat acest lucru din cauza dificultăților de mobilitate. Pe parcursul campaniei, au fost vizitate 93 de localități din 20 de raioane.

Valeria Prisacari


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Rezistență
Articolul următorMinistra Iuliana Cantaragiu: Construcţia la Soroca a Staţiei de epurare a apelor uzate ar putea începe de anul viitor
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.