Venitul minim lunar, în baza căruia familiile defavorizate vor putea solicita ajutorul pentru perioada rece a anului, va fi majorat cu 478,4 lei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat ieri în lectură finală de către Parlament, comunică MOLDPRES.
Documentul prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul mediu lunar garantat, de la indicele 2,2 la 2,6, care este utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Astfel, venitul minim lunar, în baza căruia familiile defavorizate vor putea solicita ajutorul pentru perioada rece a anului, va fi majorat cu 478,4 lei, de la 2 631,2 lei până la 3 109,6 lei.
Persoanele eligibile care doresc să beneficieze, pentru prima dată, de acest ajutor, urmează să depună o cerere-tip la Serviciul asistență socială-comunitară, iar la necesitate să prezinte și alte informații referitoare la venituri. După procesarea cererilor în sistemul informațional, este emisă decizia de acordare a ajutorului pentru perioada rece a anului.
De această facilitate vor beneficia aproximativ 300 mii de familii. În acest scop, urmează a fi alocate, din bugetul de stat, circa 217 mln lei. Plata ajutorului pentru perioada rece a anului se va efectua pentru luna precedentă și se va calcula începând cu 1 noiembrie curent.
Guvernul a modificat cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului, prin majorarea acestuia de la 500 lei până la 700 lei, pentru lunile noiembrie 2021-martie 2022.