Autoritățile publice locale din raionul Soroca sunt în căutarea soluțiilor pentru slujba din Noapte Învierii, astfel încât, enoriașii care vor să asculte rugăciunea și să sfințească pasca și merindele pregătite pentru Paște să nu încalce recomandările autorităților pe timp de epidemie de COVID-19.
Astfel, mai mulți primari au anunțat deja modalitate în care se vor desfășura evenimentele în noaptea de 18 șpre 19 aprilie.
Potrivit unui anunț publicat de primarul comunei Vasilcău, Tudor Golub, în timpul slujbei de Paște, în biserica din sat se vor afla doar preotul și membrii corului bisericesc. Sătenii vor putea asculta rugăciunea fiind prezenți în curtea bisericii, pe locurile marcate pe teracotă, la o distanță sigură între ei. Altă recomandare a autorităților este ca persoanele cu vârsta de peste 63 ani să rămână acasă și să transmită coșul cu pască și ouă roșii prin intermediul rudelor.
”Ținînd cont de situația epidemiologică din țară și recomandările Comisiei pentru Situații Exceptionale a R.M., purtînd o discuție cu parohul bisericii din sat și polițistul de sector am ajuns la un numitor comun cum va fi săvirșită Slujba din seara de Paști și anume:
- Slujba învierii va fi ca de obicei cu începere de la orele 00:00, în biserica cu hramul „Sfinta Cuvioasa Parascheva”, în interiorul bisericii va fi doar Parintele Vadim, și corul bisericesc.
- Vor fi instalate în curtea bisericii boxe audio, unde toți doritorii de a participa la slujbă vor asculta din curtea bisericii pe locurile marcate pe teracotă la distanța de 2 metri.
- Sfințirea bucatelor pentru masa de sărbătoare va începe la orele 2:30 toți enoriașii vor aseza coșurile începînd din curtea bisericii cu păstrarea distanței de 2 metri unul față de altul, linia fiind prelungită în direcția gimnaziului din sat pe traseul central.
- Toți enoriașii trebue să posede mască și manuși de protecție.
- Persoanele cu vîrsta de peste 63 ani sunt rugate sa rămînă acasă.
- Cei care pot ajuta persoanele în etate, vă rugăm să luați mai multe coșuri, de la vecini rude pentru a evita aglomerația
- Unităților de transport, nu le va fi permisă intrarea pe terenul de la poarta bisericii.
- Totul va fi monitorizat de poliție, și voluntari.
Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor din jur. Cu stimă și respect Primăria comunei Vasilcău”, se mai spune în mesajul publicat de primarul comunei pe rețele sociale.
Au găsit soluții pentru rugăciunea din Noaptea Învierii și autoritățile publice locale din Schineni, dar și cele din Bădiceni.