Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a adresat liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, o scrisoare publică în care îl îndeamnă să pună capăt războiului și îi propune o întâlnire directă într-o țară neutră. Liderul ucrainean susține că războiul împotriva Ucrainei este „alegerea personală” a lui Putin și avertizează că Rusia obosește tot mai mult din cauza consecințelor invaziei.
În scrisoare, Zelenski afirmă că, în urmă cu peste 26 de ani, mulți ucraineni aveau o atitudine pozitivă față de Putin, însă acest lucru „ține deja de trecut”. Potrivit liderului de la Kiev, relațiile dintre Ucraina și Rusia s-au schimbat radical în perioada în care Putin s-a aflat la putere, iar discuțiile despre comerț și alte subiecte civile au fost înlocuite de „lovituri și pierderi”.
„Așa cum are importanță și faptul că dumneavoastră, deja în mod regulat, o dată la câteva luni, amânați termenele-limită pentru cucerirea regiunilor noastre, în primul rând a regiunii Donețk. Nu o veți cuceri nici anul acesta. Dar noi, în Ucraina, nu vrem un război permanent. Știm foarte bine că fără război este incomparabil mai bine. Vrem să ajungem la acest lucru. Sunt convins că majoritatea rușilor este gata să dea un răspuns pozitiv în acest sens, iar dumneavoastră știți acest lucru”, a menționat Zelenski în scrisoare.
Liderul ucrainean afirmă că Putin mai poate, deocamdată, să forțeze societatea rusă să accepte această situație, dar resursele sale „se reduc semnificativ”:
„Mulți nu au crezut că Ucraina va rezista atât de mult în apărare. Dumneavoastră nu ați crezut. Și nici cei care v-au sfătuit nu au crezut. A fost o greșeală. Nu v-ați așteptat la o rezistență la scară largă din partea Ucrainei și nu ați anticipat că totul va ajunge atât de departe. Dar noi toți suntem aici – în al cincilea an al confruntării la scară largă. Nu vă temeți să ieșiți din război – acesta este principalul lucru care vi se cere acum”.
În scrisoare, președintele ucrainean afirmă că Ucraina și-a păstrat independența și o va păstra, în pofida tuturor previziunilor. El susține că lumea continuă să sprijine Kievul, în timp ce Rusia se confruntă cu sancțiuni, izolare și o dependență tot mai mare de China și Coreea de Nord.
Zelenski a mai spus că Ucraina este gata să oprească focul complet pe durata negocierilor, dacă Rusia va accepta acest lucru. Potrivit lui, monitorizarea încetării focului de-a lungul liniei frontului ar putea fi asigurată de Statele Unite.
„Nu le vom permite să aibă succes celor care încearcă să vă convingă că sancțiunile împotriva Rusiei vor fi slăbite semnificativ și că sprijinul pentru Ucraina va fi redus considerabil fără schimbări substanțiale în poziția dumneavoastră față de Ucraina. Exemplul lui Orbán arată cu ce rușine sfârșesc cei care aleg să ajute Rusia în războiul împotriva noastră”, a adăugat Zelenski.
Liderul ucrainean i-a propus lui Putin o întâlnire, dar a exclus varianta ca aceasta să aibă loc la Moscova sau Kiev. El a menționat că discuțiile ar putea fi găzduite de Elveția, Turcia sau țări din lumea arabă: „Vă propun o întâlnire”.
În finalul scrisorii, Zelenski a avertizat că, dacă Putin nu va ajunge la concluzia că este timpul să oprească războiul, Ucraina va continua să lupte pentru existența sa. Totodată, el a spus că liderul rus va fi nevoit să lupte tot mai mult pentru propria supraviețuire politică.
„Dar și dumneavoastră va trebui să luptați mult mai mult pentru existența dumneavoastră – nu a Rusiei, ci a dumneavoastră personal. Și aceasta nu este o amenințare din partea mea sau a Ucrainei. Sunt fapte ale istoriei Rusiei, pe care le cunoașteți foarte bine: atunci când Rusia obosește, au loc schimbări”, a finalizat liderul ucrainean.
Зеленский написал открытое письмо Путину и предложил встречу
Президент Украины Владимир Зеленский написал открытое письмо президенту России Владимиру Путину, в котором предложил провести личную встречу и завершить конфликт. Киев передает обращение Москве по дипломатическим каналам, сообщил глава украинского МИДа Андрей Сибига в соцсети Х. В Кремле заявили, что видели письмо, а российскому президенту о нем доложат позже.
В письме Владимир Зеленский указал, что Украина готова к полному прекращению огня на время переговоров, а также к обмену военнопленными по формуле «всех на всех». Переговоры, считает украинский президент, должны проходить при участии США и европейских стран как возможных гарантов будущих договоренностей, указано в письме.
Пресс-секретарь Владимира Путина Дмитрий Песков рассказал, что в Кремле письмо уже видели. Президенту России о нем доложат позже. «Если Зеленский хочет встретиться с Путиным, он может приехать в Москву»,— добавил он.
В письме господин Зеленский написал, что не готов приехать в Москву для переговоров. Он напомнил, что их готовы организовать Швейцария, Турция и страны арабского мира. (SURSA: kommersant.ru)
Foto: hotnews.ro














