Unii oamenii cred că vaccinurile produc magnetizare, dar ignoră ce spune știința. De ce? Explicăm împreună cu specialiștii

0
108

STOP FALS

Pandemia de COVID-19 a reconfirmat că oamenii gândesc și acționează emotiv, iar în cazul dezinformărilor despre noul coronavirus și vaccinare, unii tind să creadă pseudo-experților de pe rețelele sociale și mai puțin științei sau medicilor. Psihoterapeutul Ștefan Popov explică că unii oameni ajung să creadă în teorii ale conspirației despre pandemie din frică și alte emoții, din lipsa aptitudinilor de analiză critică, dar și din cauza unei înclinații către… misticism.

 

    Ingredientele vaccinului nu sunt magnetice

Un fals crezut de mai mulți oameni, răspândit în ultimele luni în special pe rețelele de socializare, este că vaccinul împotriva COVID-19 ar conține metale grele, care creează un câmp magnetic la locul vaccinării. Falsul este „argumentat” de așa-zise dovezi prezentate în videoclipuri unde apar oameni punându-și monede sau magneți pe piele și susțin că acestea se lipesc deoarece corpul a primit un vaccin împotriva COVID-19. Absolut fals, spun oamenii de știință. Toate cele patru vaccinuri anti-coronavirus aprobate pentru utilizare de urgență de către Agenția Europeană pentru Medicamente, nu conțin metale, iar acest lucru poate fi verificat în lista de componente ale vaccinului. Mitul este dezmințit și de specialiștii locali în medicină și fizică.

Medicul Angela Paraschiv, șefa Disciplinei de epidemiologie de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și președinta Comisiei de specialitate în epidemiologie a Ministerului Sănătății, admite că monedele pot rămâne lipite de piele, dar motivul e cu totul altul: „Motivul pentru care monedele, telefonul sau alte obiecte ce conțin metale se lipesc de corp este cantitatea de sebum (sebum – stratul de grăsime de pe piele) pe care corpul nostru o elimină în timpul transpirației și face ca obiectele să se lipească. Aceste obiecte se lipesc pe ambele brațe, indiferent de locul unde a fost administrat vaccinul, și indiferent dacă persoana a fost vaccinată sau nu”.

Dionisie Idricean, inginer licențiat în ingineria sistemelor biomedicale, exclude posibilitatea introducerii în organism a metalelor grele sau a cipurilor prin vaccinare. „Toate elementele chimice care se introduc în corp trec în circuitul sanguin și nu se opresc în locul unde s-a pus vaccinul. De aceea niciun obiect metalic nu are cum să se lipească de umăr. Oamenii trebuie să își pună întrebări: dacă vaccinurile ar conține urme de vreo substanță metalică, ar fi trebuit să fie pusă o bucată de metal destul de mare sub piele pentru a face ca magneții să se lipească, așa cum se arată în acele videoclipuri”, spune Dionisie Idricean.

 

Oamenii îi cred pe pseudo-experții de pe rețele sociale din cauza fricii și a altor emoții

De ce unii oameni dau crezare speculațiilor și practic ignoră ce spune știința? Ștefan Popov, medic psihoterapeut și fondator al Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie din Chișinău, spune că există câteva motive. Unul din ele este frica: „În contextul pandemiei, știința furnizează informații pe care mulți oameni nu vor să le audă din cauza unor frici, temeri conștiente sau inconștiente. Astfel, ei încearcă „să se apere” de informațiile pe care nu le înțeleg sau de care le este frică, prin faptul că neagă, resping aceste informația sau caută pseudo-experți care le confirmă părerea. De exemplu, frica de virus îi poate determina pe oameni să nege existența acestuia ca să-și poată continua viața în liniște și siguranță, ei caută diferite „argumente”. La fel, frica de vaccin îi determină să creadă în orice aberație, fie că vaccinul este magnetizat, fie că ne modifică ADN-ul sau alte falsuri”.  Psihoterapeutul mai spune că oamenii tind să creadă în știrile false din cauza emoțiilor: „Să nu ignorăm și faptul că știrile false au un caracter senzațional, iar senzaționalul produce mai multă emoție. Informația falsă că vaccinul este magnetizat produce mai multă emoție, decât informația adevărată că vaccinul conține un antigen, deoarece omul simplu nu prea înțelege nimic din această afirmație, ea nu-i produce nicio emoție”.

Ne bazăm pe puterea divină și nu ne protejăm. De ce unii șoferi, când se pornesc la drum, își fac semnul crucii, dar nu-și verifică anvelopele? În opinia lui Ștefan Popov, încrederea unor oameni în teoriile conspirației poate fi explicată și prin înclinația spre misticism: „Din păcate, societatea noastră preferă mai curând o gândire mistică, spirituală, când, de exemplu, un șofer, înainte de a porni la drum, va prefera mai curând să-și facă cruce, decât să-și verifice anvelopele. Sau, în contextul pandemiei, cineva va prefera să se bazeze pe acțiunea divinității, decât să poartă mască sau să se vaccineze”.

Mariana JACOT, Stopfals.md

Articolul precedentMărturisirile lui Roman, soroceanul care nu credea în COVID-19 și vaccin / VIDEO
Articolul următorНекоторые люди считают, что вакцины вызывают магнетизм, но игнорируют то, что говорит наука. Почему? Объясняем вместе с экспертами
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.