Pe serpentina de la intrare în municipiul Soroca, dinspre Chișinău, pe peretele alb se zărește o biserică creștină foarte veche, cu o istorie deosebită. Se crede că aceasta are o vechime de peste un mileniu, fiind încă din perioada când altarele erau orientate spre nord.
Denumirea de Bechir a căpătat-o mult mai târziu, când în interiorul ei s-a adăpostit un bărbat care, dacă e să credem legendelor locale, purta acest nume.
Unii zic că era călugăr, alții — că a fost haiduc, iar schitul rupestru l-ar fi folosit ca adăpost ori ca să se ascundă. Vechimea ei era o enigmă pentru cercetători, dar, potrivit cercetărilor făcute de istoricul Vlad Ghimpu, se crede ca aceasta datează din secolele VIII-IX și deci ar avea peste un mileniu. Din partea de jos a treptelor care urcă spre “Lumânarea Recunoștinței” o cărare duce spre poalele schitului. Deși este la vedere, accesul către chilie e foarte dificil, din cauza înălțimii de peste 6 metri de la nivelul solului. Iar de aici începe greul cel mare. În interior pe pereții scrijeliți cu nume abia de se zărește iconostasul cioplit în cretă. Dar istoricii sunt convinși că schitul rupestru s-ar putea înscrie în patrimoniul universal. 
Amintim că ieri Parlamentul Republicii Moldova a hotărât, cu votul a 75 de deputați, modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Astfel i s-a atribuit statutul de monument inclusiv și schitului rupestru „Peștera Bechir”, de la marginea Sorocii.
Melete Răuțu, scria acum 90 de ani în cartea “Cetatea cu monografia oraşului Soroca”, (Oradea, 1932) despre acest schit rupestru. “Aici se află o peşteră artificială, în care, după ce te urci pe nişte trepte scobite în păretele vertical al stâncei, cam la cinci metri înălţime, cu oarecare anevoinţă, poţi intra în interiorul peşterei în care se pot distinge următoarele: întâi — anticamera, având cam trei metri lăţime şi lungime şi înălţime, care a servit — cine ştie când — unui pustnic, drept casă de rugăciune, căci pe păretele dinspre Răsărit se mai văd urmele unor icoane: Domnul Hristos, Maica Domnului şi Sf. Nicolae, foarte sălbatec stricate, — prin miile de iscălituri ale celor rău crescuţi, cari vor să se veşnicească prin a pângări ce e mai vrednic de cinstit şi de păstrat. 
A doua încăpere a peşterei — despărţită printr’o uşă, este o cameră de locuit şi de proviziuni cu bănci, paturi de şezut ziua şi de dormit noaptea. Încăperea a doua este aproape egală în formă şi mărime cu prima încăpere, amândouă având câte o ferestrue”.
