Un taximetrist cu patru copii a înapoiat unui milionar portofelul cu bani și, drept recompensă, a primit … un fâs

0
2693

   Unul din cei mai mari portari de fotbal din Germania, Manuel Neuer, și-a uitat portofelul cu mulți bani cash, un card și permisul de conducere într-un taxi, iar șoferul, atunci când a observat acest lucru, a făcut tot posibilul pentru a i-l înapoia internaționalului german.

Astfel, taximetristul a condus peste 120 de kilometri pentru a da de Manuel Neuer, cursă care în mod normal ar fi costat aproximativ 400 de euro, mergând la mai multe adrese unde a crezut că l-ar fi putut întâlni pe portarul lui Bayern Munchen.

În cele din urmă i-a lăsat portofelul impresarului lui Neuer, iar zece zile mai târziu a primit prin poștă un tricou semnat de goalkeeper-ul german, fapt ce l-a enervat teribil.

Am găsit în mașină mulți bani cash, un card și permisul de conducere al lui Neuer. Cam la 10 zile după ce am înapoiat portofelul, o cutie a ajuns la mine acasă. Era doar un tricou acolo, nici măcar cu un bilet de mulțumire. Am patru copii, și-a bătut joc de mine. O dezamăgire cruntă”, a declarat taximetristul, potrivit Bild.

Se pare că, în aceste cazuri, cel care găsește și renurnează o sumă de bani proprietarului de drept este recompensat prin lege cu un procent din suma respectivă. Așadar, soferul de taxi trebuia să primească cel puțin 49 de euro din cei 800 pe care i-a găsit, nemaipunând la socoteală drumul pe care l-a făcut în căutarea lui Neuer.

Manuel Neuer este unul dintre cei mai importanți portari din istoria fotbalului. Campion mondial cu naționala Germaniei în 2014, Neuer a scris istorie la Bayern Munchen, formație alături de care a cucerit nu mai puțin de 28 de trofee, printre care 10 titluri de campion în Bundesliga și UEFA Champions League de două ori. (SURSA: ProSport)


Articolul precedentVlada Urmaci – Visează la propria afacere inovativă în domeniul frumuseții
Articolul următorSindromul Stockholm bântuie la Chișinău sau Când cea mai bună apărare este atacul
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.