RETRO
TABLETA DE VINERI, scrisă pe data de 17 aprilie 2020, în plină izolare
O vorbă din popor zice că „nici puiului de șarpe să nu-i dorești…”, după care urmează ce anume să nu-i dorești. Păi, noi chiar suntem în situația puiului de șarpe, care are ceea ce nu și-a dorit și la care nu a visat nici în cele mai grele vise. Or, nu știu ce sentimente trăiți Dumneavoastră, dar eu încă am impresia că visez, că sunt eroul unui film cu cel mai de groază scenariu, realizat de un regizor dus cu pluta și parcă îmi pare că mâine mă voi trezi din acest coșmar și că viața va bate filmul, că primăvara, splendidă și încântătoare, mă va face să mă pișc de nas și să-mi fac cruce, că așa ceva este imposibil, iar dacă e posibil, atunci nu cu mine (cu noi), dar cu altcineva. Zilele însă trec (în izolare), iar luminița din capătul tunelului de abia se întrezărește. Virusul ucigător a venit pe capul nostru și a pus stăpânire pe tot și pe toate, de parcă ar dori să ne spună ceea ce noi fiecare am știut, dar nu ne-am încumetat să spunem cu glas tare niciodată — ceea ce am căutat, aceea am găsit…
Astăzi însă nu vreau să vorbesc despre apocalipsă, nu vreau să-mi etalez neputința și nimicnicia în fața acestui virus cu coroană, ci dimpotrivă — vreau să mă știu (și să vă știu) mai puternic ca niciodată și încrezător că orice durere și orice dezmăț are un sfârșit. Astăzi vreau să-mi etalez optimismul și încrederea că sfârșitul acestui rău este aproape și că curând, foarte curând, viața va reveni în albia firească. Astăzi sunt convins că după ce ne-am plătit din greu păcatele și după ce zeci, sute și mii de oameni au avut de suferit de pe urma pandemiei, vom ieși cu toții din această cumpănă cumplită mai buni și mai curați. Astăzi sunt convins că Dumnezeu ne va ierta și de data aceasta și Învierea Lui va însemna pentru fiecare din noi și pentru toți laolaltă scăpare și alinare. Altfel, nu mi-aș dori ca cineva să considere cele spuse mai sus drept o manifestare de sentimentalism exagerat sau, Doamne ferește, o mostră de extremism religios — gen, s-a trezit și acesta din amorțire și a început să bată câmpii. Or, recunosc că nu am fost și nu sunt un creștin prea evlavios, că am fost la biserică din Paște în Paște, că sunt un păcătos ca și mulți alții, că nu am bătut mătănii și nu am stat, ca păduchele în frunte, în fața altarului ca să mă vadă lumea. Zic toate acestea nu pentru că aș vrea să fiu considerat un „desident dornic de a stoarce lacrimi”, dar pentru că întotdeauna am crezut că credința, ca și iubirea, sunt sentimente prea intime și prea importante ca să se facă mare tam-tam pe seama lor.
Zilele acestea am fost telefonat la redacție de o bătrânică, care a insistat foarte mult ca noi să „apăsăm pe toate pedalele” și să „permitem” credincioșilor să meargă în noaptea Învierii la biserică. Doamna nici nu-și poate imagina cum se poate ca cineva să-i îngrădească dreptul de a face ceea ce a făcut toată viața. (În acest context, mi-am amintit de un mesaj scris pe rețelele de socializare de un preot: De ce în casa lui Kaufland se poate, de ce în casa lui Fourchette se poate, de ce în casa lui Mega Image se poate, de ce în casa lui Carrefour se poate, dar în casa lui Dumnezeu nu se poate?). De înțeles această dorință a bătrânei, dar anul acesta va trebui să ne supunem altor reguli, decât cele cu care ne-am obișnuit. De data aceasta fiecare îl va primi pe Dumnezeu în intimitatea sa și, cu siguranță, toată lumea va avea doar de câștigat…
În fine, dacă am început această Tabletă cu puiul de șarpe, aș vrea s-o termin tot cu o vietate, și anume cu Pasărea Phoenix. Cum aceasta a regenerat din propria cenușă, așa și noi vom învinge virusul și ne vom bucura de ceea ce cândva consideram doar un dar, de care ne-am bătut joc fără nici o remușcare.
Sărbători fericite vă doresc. HRISTOS A ÎNVIAT!
Victor COBĂSNEANU
