Dumitru Buzatu a fost prins, vineri seara, în flagrant de DNA. Surse apropiate de anchetă au explicat că, în aceste momente, președintele Consiliului Județean Vaslui este în custodia ofițerilor și procurorilor anticorupție după ce a fost prins primind bani, peste 1,2 milioane de lei, scrie DIGI24. Acesta este Cetățean de Onoare al raionului Soroca din 2019.
Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: Informațiile pe care am reușit să le adunăm până acum arată că președintele CJ Vaslui ar fi cerut 1.250.000 de lei, bani pe care îi primea în momentul în care a fost prins de ofițerii și procurorii de la Direcția Națională Anticorupție din Iași, pentru acordarea unui contract a cărui valoare era de 10 ori mai mare, un contract evaluat la cel puțin 12 milioane de lei, finanțat cel mai probabil din bugetul Consiliului Județean Vaslui, pe care liderul social-democrat, președinte al organizației locale din Vaslui îl conduce de foarte mulți ani.
De altfel, Buzatu este unul dintre cei mai vechi lideri din PSD, care se află de ani buni la cârma Consiliului Județean și care anterior a fost timp de mai multe mandate parlamentar din partea fostului PDSR, ulterior PSD. Este o operațiune în desfășurare, practic unul dintre cele mai grele dosare pe care le vedem din zona anticorupției de ceva vreme încoace, un lider cu greutate prins în flagrant, în timp ce primea o sumă importantă de bani, se pare că de la un om de afaceri interesat să obțină un contract finanțat din bani publici. Percheziţii la locuinţa lui Dumitru Buzatu Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.
Președintele CJ Vaslui a primit mita cu bani marcați de DNA la un restaurant unde lua masa, vineri seara. Buzatu s-a întâlnit în acea locație cu un om de afaceri care era denunțător în acest caz. Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu. Procurorii DNA efectuează percheziţii, vineri seara, la locuinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui. Acesta a fost adus la domiciliul său (video jos) din localitatea Mărăşeni, comuna Ştefan cel Mare. La faţa locului este prezent şi fiul acestuia, Tudor Buzatu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Ciolacu: Voi propune colegilor excluderea lui Dumitru Buzatu din partid Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că va convoca sâmbătă, de urgenţă, BPN în format online şi va propune excluderea lui Buzatu din partid.
„Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD. „Acum am văzut știrile. Îmi pare rău de veste, este un coleg de-al nostru vechi. Având în vedere situația, mâine se va convoca BPN și se va cere excluderea din partid, prin vot”, a declarat la rândul său, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvând al PSD. În ceea ce privește situații similare ale unor lideri PSD, indiferent de importanța lor, Romașcanu a precizat că „așa s-a întâmplat până acum, din păcate, cu domnul Arsene, cu Buzatu, nu cred că domnul Ciolacu va proceda în alt fel”.
Întrebat dacă va afecta PSD acest scandal, purtătorul de cuvânt al social-democraților a mai spus că „bine nu ne va face, asta este evident, dar atâta timp cât organele de control își fac datoria, domnul Buzatu a făcut o prostie și o infracțiune pe care organele de anchetă au dovedit-o, lucrurile nu mai pot fi comentate. Sigur, în planul imaginii, vom avea de suferit. În planul acțiunii, domnul Ciolacu este constant în decizii, coerent”.
SURSA: DIGI24