Un cetățean al Ucrainei a fost recunoscut vinovat de comiterea a șapte episoade de escrocherie

0
21

  Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare prin care un bărbat în vârstă de 28 de ani, cetățean al Ucrainei, a fost recunoscut vinovat de comiterea a 7 episoade de escrocherie.

Potrivit probelor administrate, inculpatul, în perioada martie – aprilie 2022, urmărind obținerea unui folos material ilicit și aplicând o schemă infracțională bine determinată, aflându-se în incinta mai multor unități comerciale din municipiul Chișinău, a indus în  eroare angajații acestora, sub pretextul schimbului de mijloace bănești în bancnote cu valoare nominală mai mică.

Acesta transmitea sume de bani în bancnote cu nominalul de 1000 lei, primind în schimb mijloace bănești în bancnote cu valoarea nominală de 100 și 200 lei. Ulterior, în scopul creării unei aparențe de bună-credință, inculpatul număra în mod rapid banii primiți și, profitând de neatenția victimelor, își însușea o parte din sumă. 

În continuare, sub pretextul necesității unor bancnote cu valoarea nominală de 50 lei, acesta inducea din nou în eroare persoanele vizate, determinându-le să îi transmită sume suplimentare de bani fără a verifica exactitatea acestora.

Prin acțiunile dolosive comise, părților vătămate le-au fost cauzate prejudicii materiale cuprinse între 2000 și 8600 de lei, informează procuratura.md.

Mai exact, în unul din episoade, acesta a rugat angajata de la ghișeul unei bănci să îi schimbe 25 de bancnote cu nominalul de 1000 de lei în bancnote de 200. După ce a obținut banii, a însușit rapid, în timpul numărării, 8600 lei, fără ca femeia să observe, și a rugat-o din nou să îi dea bancnote mai mici, cu nominalul de 50. Femeia i-a transmis banii, ulterior depistând că a fost indusă în eroare. 

Instanța de judecată a stabilit vinovăția inculpatului și a dispus, pentru concurs de infracțiuni, condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova, măsura urmând a fi executată după ispășirea pedepsei.

Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare.

Procuratura reiterează necesitatea manifestării unei atenții sporite în cazul tranzacțiilor de schimb valutar sau de numerar și îndeamnă cetățenii să verifice sumele de bani implicate, pentru a preveni astfel de infracțiuni.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHoroscop 28 aprilie 2026. Oportunități neașteptate și surprize plăcute pentru o zodie
Articolul următorCurs valutar, 28 aprilie 2026: euro crește cu un ban, iar dolarul scade cu cinci bani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.