Un căprior a fost găsit fără suflare într-o pădure din Florești

0
232

Un căprior sălbatic a fost ucis cu sânge rece într-un Fond silvic de stat din Florești. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, autoritățile l-au depistat în timpul unui raid de verificare și control.

Astfel, în cursul raidului antibraconaj desfășurat, echipele de inspectori au depistat un exemplar de căprior de gen masculin, care era doborât la pământ și prezenta semne evidente de împușcături în regiunea picioarelor.

„Această descoperire a ridicat semne de întrebare și a declanșat o investigație amănunțită. Procesul-verbal de cercetare a fost întocmit de colaboratorii Inspectoratului de Poliție din Florești, iar cadavrul căpriorului a fost ridicat și transmis Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în vederea efectuării unei expertize complete”, anunță autoritățile.

Conform legislației în vigoare, persoanele care au săvârșit această infracțiune vor fi amendate cu 1.250 de lei.

sursa: știri.md

Articolul precedentEi vor să fie primar la Alexeevca
Articolul următorLa Florești se finalizează montarea noii stații de epurare a apelor uzate
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.