UE // Eficientizarea energetică a grădinițelor se face cu susținerea Uniunii Europene / VIDEO

0
281

A.O. “PLAI” din Viișoara a fost fondată în 2014, și de atunci a implementat mai multe proiecte, inclusiv cu bani din Uniunea Europeană.

În prezent asociația implementează proiectul “Eficientizarea energetică a grădinițelor din satele Corpaci și Viișoara r-nul Edineț”. Activitatea face parte din proiectul „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de CooperareInternațională a Germaniei (GIZ).

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Articolul precedentColegiul de Arte „Nicolae Botgros” a obținut Certificatele care confirmă acreditarea programelor de formare profesională, forma de învățământ cu frecvență.
Articolul următorUn singur caz de infectare în raionul Soroca. În total pe republică, azi 683 de persoane infectate și 17 decese.
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.