Cea mai ciudată, neobișnuită, uimitoare și, în același timp, unică tufă de vie din lume crește la mănăstirea sârbească Hilandar din Sf. Munte Athos (Grecia). În rândurile ortodocșilor ea este cunoscută sub denumirea de vița de vie a Sf. Simeon Izvorâtorul de Mir.
”Mănăstirea sârbească Hilandar, ne informează diaconul român Gheorghe Băbuț în cartea sa “Pe jos în rugăciune prin Athos-2004” (editura Pelerinul Român, Oradea, 2005, pag. 91), se află la o distanță de doua ore și jumătate de Mănăstirea Esfigmenu. Este situată nu departe de mare, la o altitudine de 50 m, ascunsă în bogata vegetație a zonei. A fost întemeiata la sfârșitul secolului al XII-lea de către regele sârb Ștefan Nemania și fiul său Ratsko.”
Relatată pe scurt, istoria călugăririi tatălui și a feciorului acestuia este următoarea: în taină, adică fără știrea părintelui său, Ratsko fuge de acasă (din Serbia) la mănăstirea athonită Sf. Pantelimon. Aflând de cele întâmplate, regele trimite un grup de oșteni, în frunte cu un om de încredere, ca să-l readucă în țară.
Grupul de ostași, înarmat cu săbii, sulițe și scuturi, a ajuns la Athos într-o seară, el fiind hrănit, cazat, adică primit cu toată cinstea cuvenită, fugarul promițând compatrioților să pornească cu ei la drum chiar a doua zi dis-de-dimineață. Peste noapte însă s-a călugărit. Aşa că în zori unul din monahii mănăstirii Sf. Pantelimon a pus în fața detașamentului sârbesc doar hainele fiului regelui, aducând la cunoștința celor de fată că Ratsko nu mai există, fiindcă s-a pusnicit, noul său nume fiind Sava. Ostașii au fost nevoiți să se întoarcă la baștină cu mâinile goale.
Regele îi trimite lui Ratsko-Sava o scrisoare, în care îl roagă să se înapoieze doar pentru a-l vedea. ”Dacă vrei să ne revedem, îi răspunde fiul, renunță la tron, îmbracă haina de monah și vino la Sf. Munte să slujim Domnului împreună”. De necrezut și totuși adevărat: suveranul procedează după cum îl sfătuie odrasla. Ștefan Nemania se călugărește în Serbia, luând numele monahicesc Simeon, iar după un an pleacă la Sfântul Munte Athos, unde, îndrumat și dirijat de pronia cerească, pune împreună cu Sava temelia Sfintei Lavre Hilandar.
După trecerea în neființă a lui Simeon, fiul mijlociu al acestuia îi cere lui Sava, fratelui său mai mic, să aducă în Serbia osemintele tatălui lor, în speranța că sfințenia acestora va pune capăt luptei pentru putere, precum și neînțelegerilor din țara lor. Sava hotărăște să-i satisfacă rugămintea, dar călugării, adică frații lui de nevoință, se împotrivesc. Simeon li se arată în vis și-i roagă să nu se opună, căci va fi cu ei mereu. Monahii îl dezgroapă pe Simeon și descoperă cu uimire că trupul lui este întreg, adică neputrezit.
Moaștele Sfântului sunt duse în Serbia, iar din mormântul în care s-au aflat până la dezgropare a răsărit o tufă de vie, care a răzbătut la lumina zilei prin peretele mănăstirii, căci răposatul fusese înhumat în interiorul ei. În pofida faptului că are venerabila vârstă de… opt veacuri, vița dă rod bogat și astăzi. Boabele de poamă sunt uscate și, împreună cu mici bucățele de coardă, sunt împachetate și distribuite (alteori expediate prin intermediul coletelor poștale) celor care, din anumite motive, nu au copii.
Țin să amintesc că la Sf. Munte accesul femeilor este interzis. Prin urmare, problema procurării unui pliculeț cu boabe poate fi rezolvată fie prin deplasarea la Sf. Munte Athos a capului familiei, fie prin poștă, fie prin comandarea acestuia unor pelerini. Pentru truda lor monahii cer numai două lucruri: confirmarea vindecării, în cazul când aceasta are loc, și expedierea la Sf. Munte a fotografiilor noilor născuți.
Cătălina Ursachi, elevă în clasa a XII-a “A” la IPLT “Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării