Tableta de vineri
Nu știu ce sentimente și ce stări de spirit au acei care, seară de seară, privesc știrile, la multiplele posturi de televiziune, dar eu mereu am impresia că nici noțiunea „lume paralelă” nu exprimă ceea ce se întâmplă în jurul nostru și deseori îmi vine să mă pișc de nas – au, nu cumva visez (urât)? Or, mai multe știri (decât ar fi marja de eroare/oroare permisă și în meseria de ziarist), care ni se prezintă cu respectarea regulii „a două opinii, cel puțin” se bat cap în cap și abundă de informații, păreri, argumente și decizii contradictorii, iar eu, și alții ca mine, suntem impuși să ne scărpinăm la ceafă și să întrebăm retoric – și eu, pe cine să cred? Exemple de acest fel sunt cu duiumul, dar eu mă voi opri la doar două – unul de „uz intern” și altul de „uz extern”.
Pe interior, fără îndoială, în atenția opiniei publice este „procesul secolului”, care îl vizează pe oligarhul Vlad Plahotniuc și care este cap de afiș din 25 septembrie anul trecut, când acesta a fost adus în Republica Moldova din Grecia. De altfel, Plahotniuc a acceptat să fie adus la Chișinău, făcând declarații precum că dorește să se disculpe în fața judecătorilor, iar procurorii au cerut ca acesta să fie judecat în regim de urgență. Nefiind din domeniu, nu știu dacă termenul de șase luni, din 25 septembrie 2025, când oligarhul a fost adus acasă și până la 23 martie 2023, când acuzatorul a cerut 25 de ani de închisoare, poate fi considerat „de urgență”, dar acest lucru contează mai puțin. Mai mult contează ca decizia finală să fie corectă, ca nici o persoană să nu sufere pe nedrept, ca cetățenii să înțeleagă că statul este mereu de veghe, că ulciorul nu merge de multe ori la apă și, în consecință, ca exemplul lui Plahotniuc, dacă v-a fi găsit vinovat, să fi o lecție de învățat pentru acei care se consideră mari mahări și nu dau nici o ceapă degerată pe reguli și legi, dar… aici apar semnele de întrebare.
Pe de-o parte, acuzarea a cerut 25 de ani de închisoare pentru oligarhul Vladimir Plahotniuc, în dosarul fraudei bancare, procurorul afirmând că vinovăția inculpatului ar fi fost demonstrată pe deplin în timpul procesului. În ședința de judecată din 23 martie, procurorul a mai spus că cere încasarea de la Plahotniuc, în beneficiul statului, a celor peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, precum și a 96 mii de lei, cheltuiți pentru extrădarea inculpatului în R. Moldova. La insistența jurnaliștilor, acuzatorul a explicat că, în acest dosar au fost puse sub sechestru suficiente bunuri, a căror confiscare va permite acoperirea prejudiciului. Cum și era de așteptat, avocatul lui Plahotniuc a avut o altă părere, susținând că „… vinovăția clientului său nu ar fi fost demonstrată, iar despre termenul pedepsei a spus că ar fi „dictat politic”. (Adică, în traducere pentru susținătorii opoziției de la Chișinău aceasta ar însemna că „Maia Sandu și-a băgat codița și aici”). Dar nu cererea acuzatorului și poziția avocatului au stârnit interesul meu, dar pledoaria de șase ore (!!!) a lui Vlad Plahotniuc, care a semănat mai mult cu un summit sau un seminar internațional, numai că fără pauze de cafea și paneluri tematice. Astfel, apărarea i-a adus o tablă cu coli mari de hârtie pe care erau imprimate tabele, scheme ale tranzacțiilor financiare și articole din Codul Penal, iar Plahotniuc a intervenit frecvent asupra schemelor de pe tablă, făcând marcaje cu un pix roșu. Bineînțeles, oligarhul a negat totul – nu am mâncat usturoi și nu-mi miroase urât gura, iar culmea a fost când a învinuit acuzarea că ar fi făcut… mai multe greșeli aritmetice. În fine, „naivii și romanticii” după acel discurs, puteau să-și facă o părere precum că, inculpatul nu merita închisoare, dar măcar un titlu onorific, inclusiv pentru că a găsit principalii vinovați în furtul miliardului.
Din exterior ne frământă mințile și ne pune pe jar, zi de zi, războiul din Orientul Mijlociu care, probabil, a depășit limitele pe care și le imaginau acei care au aprins scânteia unui adevărat dezastru, de pe urma căruia are de suferit toată lumea. Televiziunile își fac bine meseria și ne bombardează cu știri contradictorii care se încadrează, „in-corpore” în sloganul care a devenit tradițional „Urmează știri și detalii care vă pot afecta emoțional” și care ne impun pe noi, telespectatorii, să facem concluzii și să ne transformăm în analiști militari de ocazie. Bunăoară, recent purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karoline Leavitt, declara că Donald Trump este implicat în discuții productive cu Iranul, că Teheranul vrea să discute, că operațiunea militară americană împotriva Iranului reprezintă un succes militar răsunător, că ambițiile nucleare ale Iranului au fost zdrobite, că regimul de la Teheran caută acum o cale de ieșire din conflict, că operațiunea „Epic Fury” a fost un succes militar major, dar… președintele Trump nu glumește și este pregătit să dezlănțuie iadul.
De cealaltă parte, în același calup de știri un militar din Irak declară că „…nu au loc nici un fel de negocieri, că puterea strategică a SUA s-a transformat într-un eșec strategic, că ceea care pretinde a fi o superputere globală ar fi ieșit deja din încurcătură dacă ar fi putut. Nu vă deghizați înfrângerea într-un acord. Era voastră de promisiuni deșarte a luat sfârșit. Au ajuns conflictele voastre interne în punctul în care negociați cu voi înșivă”. Apoi, ni se spune că administrația Trump a trimis Iranului un plan de armistițiu din 15 puncte prin intermediul Pakistanului, după care urmează declarația Teheranului: „Primul și ultimul nostru cuvânt a fost aceleași încă din prima zi și așa va rămâne: cineva ca noi nu se va împăca niciodată cu cineva ca voi, Nici acum, nici niciodată.” Sau, altă informație – „Liderul de facto al Arabiei Saudite, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, l-ar fi presat pe președintele Donald Trump să continue războiul împotriva Iranului. El a argumentat că operațiunea militară americano-israeliană prezintă o „oportunitate istorică” de a reface Orientul Mijlociu”. Acum, spuneți și Dumneavoastră, pe cine să crezi și pe cine să nu crezi?
În fine, este adevărat că lumea este frumoasă pentru că este diferită, dar…nici chiar așa. Și dacă pe interior ne lămurim noi cumva: pe data de 22 aprilie Vlad Plahotniuc își va afla sentința care, cu siguranță, va fi de condamnare – în afară de participare la furtul miliardului acesta este învinuit și în alte patru dosare penale, aflate la etapa investigațiilor: un alt episod din frauda bancară, escrocherii legate de întreprinderea de stat „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și mituirea fostului președinte Igor Dodon, pe exterior lucrurile par mai încurcate, deși…
În această lume nebună totul este posibil.
