O fetiță de 11 ani a decedat, iar un băiețel de șase ani a ajuns la spital după ce s-au electrocutat în timp ce se jucau într-un parc din capitală. Potrivit poliției, incidentul a avut loc aseară în parcul de la intersecția străzii Sarmisegetusa cu Cuza Vodă din sectorul Botanica al capitalei, transmite moldpres.md
Preliminar, cei doi copii se jucau în parc, iar la un moment dat ar fi atins niște fire care au produs un scurt circuit. Copiii au fost imediat preluați de ambulanță și transportați la spital, însă, cu regret, fetița a decedat.
La fața locului imediat s-au deplasat toate serviciile specializate.
Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele. (Foto simbol)