Campania pentru alegerile prezidențiale din România a luat sfârșit, iar cei 11 candidați la primul fotoliu de la Cotroceni își vor cunoaște foarte curând „lungul nasului”. Toate sondajele arată că turul întâi nu va desemna învingătorul și că doar doi din ei, și nu neapărat cei mai buni, se vor confrunta în turul doi, în care se va decide cine au fost mai convingători în această „luptă de idei” fără menajamente – suveraniștii, care pedalează pe interesul național sau „globaliștii”, care pledează și pentru valori extra-naționale.
Până una-alta, însă, electoratul este nu doar în expectativă, dar și într-o derută – pentru cine să-și dea votul pentru ca după închiderea secțiilor de votare și numărarea voturilor să nu-i fie rușine pentru alegerea făcută și, ce-i mai important, să nu fi influențat negativ direcția de dezvoltare a țării. Or, pentru a nu da greș există mai multe posibilități de informare și este nevoie doar de nițică decență și multă dorință pentru a nu sta acasă în cele trei zile de scrutin (reamintesc că pentru cetățenii români din afara granițelor Țării secțiile de vot vor fi deschise vineri, sâmbătă și duminică), fiindcă există riscul ca la Cotroceni să vină cineva care să dea peste cap cursul dezvoltării țării, sub lozinca falsă a schimbării. Sunt convins că, cetățenii români cu domiciliul în Basarabia sunt destul de inteligenți ca să aleagă grâul de neghină, de aceea, în această Tabletă nu voi da nume de candidați, limitându-mă la childuri și generalizări pentru a nu fi învinuit de campanie în folosul cuiva.
Astfel, câteva zile în urmă am privit cu mare interes dezbaterile electorale, organizate de două posturi de televiziune de la București și personal am aflat răspuns la mai mute întrebări, iar candidații, trebuie să recunosc, nu au venit cu careva surprize și nu m-au făcut să-mi schimb părerea. Apropo, la prima dezbatere au fost invitați doar cinci candidați cu șanse, iar alți șase candidați, fără șanse, au rămas pe tușe și, în acest context, rămâne o nebuloasă înscrierea lor în această cursă, care nici măcar olimpică nu poate fi numită, ci una mai degrabă la mintea cocoșului care aleargă după găină cu gândul „dacă n-o ajung, măcar mă încălzesc”. Pe de altă parte, îmi pare rău că, din cei cinci candidați invitați la dezbateri au participat doar trei – și toți de pe același culoar politic, ceilalți doi preferând să abandoneze confruntarea directă cu rivalii, chiar dacă unul din ei și echipa sa de susținători a trecut val-vârtej prin studio și s-au văzut duși … la întâlnire cu electoratul. De parcă milioane de spectatori, adunați în fața televizoarelor nu tot electorat se numesc. Ei bine, cu cei doi sau fără ei, au fost trei ore pline de învinuiri și ghiolduri reciproce, fără prea multe artificii politice și aproape fără dezghiocări ale platformelor electorale – dacă nu erau jurnaliștii și experții cu întrebările lor concrete se putea spune că am asistat la o ciondăneală de doi contra unu, aproape ca în balada Miorița. Acei care au văzut dezbaterile înțeleg despre ce este vorba, iar celorlalți le spun că, candidatul independent a ținut piept rivalilor, care au în spate formațiuni politice, una din ele fiind în plină destrămare. La a doua dezbatere au fost prezenți zece din unsprezece și, recunosc sincer, printre cei care nu au participat la prima dezbatere eu am văzut un candidat, fostul ministru al educației, net superior celui care, în rezultatul hazardului și exploatării „moaștelor”, cum se zice la București, suveranistului care așa și n-a văzut turul doi se vede deja cu sacii în căruță.
De altfel, dacă ași face o comparație între politicienii de pe malul Dâmboviței și colegii lor de pe malul Bâcului, trebuie să spun despre o deosebire clară și despre o asemănare crasă. În ceea ce privește deosebirea, în materie de calitatea mesajului și narațiunii, politicienii din Țară stau foarte bine or, cum se zice la Chișinău, a vorbi frumos nu înseamnă a căra saci. Basarabenii, în această ordine de idei, rămân încă deficitari, fiindcă mulți dintre ei gândesc rusește, iar vorbesc românește. Referitor la asemănare vreau să zic că, în linii mari, și la București, și la Chișinău forțele politice se împart în două categorii distincte, Pro-Europa și Pro-Moscova. Și dacă în cazul malului stâng al Prutului lucrurile pot fi explicate, încovoierea multor politicieni din Țară în fața țarului rus rămâne o enigmă, deși…dacă e să săpăm serios în istorie am putea găsi mai multe precedente periculoase.
În fine, dacă speranța moare ultima poate că este cazul să nu ne facem griji și să credem că la 4 și 18 mai va prevala bunul simț și responsabilitatea față de viitorul nostru comun. Va fi greu, văzând metamorfozele care se întâmplă cu o parte a electoratului, dar există și posibilități de a face o remontadă istorică, iar bazinul acestui optimism ar însemna cele circa 40 la sută din alegători care încă nu au decis pentru cine și pentru ce să voteze.
Așadar, toată lumea să mergem la votare și să mai demonstrăm încă o dată că nu mor caii când vor câinii și nici câinii când vor stăpânii…
