Aproape 600 de copii vor beneficia de tabără gratuită sau compensată la „La Dumbrava” din Soroca

0
266

Consiliul Raional Soroca intenționează să organizeze, în sezonul estival 2025, două serii de tabere pentru 600 de copii și adolescenți la instituția publică „La Dumbrava”. Proiectul de decizie urmează a fi discutat în ședința Consiliului din 30 aprilie 2025, vizând accesul gratuit sau subvenționat pentru majoritatea beneficiarilor.

Potrivit proiectului propus de Direcția Învățământ Soroca, tabăra se va desfășura în două schimburi a câte 10 zile fiecare, după 18 iunie. Vor fi disponibile 600 de locuri, împărțite în mod egal între cele două serii.

Prețul integral al unui bilet este de 3500 de lei. Dintre cele 600 de bilete, 150 vor fi compensate integral pentru elevii eligibili, în baza Regulamentului aprobat anterior de Consiliul Raional. Alte 410 bilete vor fi subvenționate în proporție de 80%, iar restul de 40 vor fi oferite contra cost, cu plata integrală de către părinți.

Distribuirea biletelor va fi coordonată de Direcția Învățământ în baza deciziilor consiliilor profesorale și a comitetelor de părinți, luându-se în considerare criterii de vulnerabilitate socială și merite școlare. Listele finale trebuie prezentate până pe 23 mai 2025.

Implementarea programului presupune cheltuieli de aproximativ 1,67 milioane lei, suportate din buget, sumele acoperă integral biletele gratuite și subvențiile pentru cele compensate parțial.


Articolul precedentMeteo, 26 aprilie 2025: zi însorită, dar cu temperaturi mai scăzute ca ieri
Articolul următorHoroscopul zilei de 26 aprilie 2025. Leii se afirmă în fața celor din jur. Află ce se întâmplă cu zodia ta
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.