Tabăra “La Dumbravă” va primi numai jumătate din numărul copiilor planificați, motivul este lipsa banilor / VIDEO

0
615

După trei ani în care elevii nu au mers la tabăra “La Dumbravă” din preajma satului Volovița, în 2020 și 2021 din cauza pandemiei de COVID 19, iar în 2022 aici fuseseră cazați refugiații ucraineni, nici în acest an situația nu revine la normal.

Inițial autoritățile locale și-au propus ca elevii să frecventeze tabăra în 4 schimburi, cum era în anii obișnuiți, dar pe ultima sută de metri, numărul schimburilor s-a înjumătățit. Despre aceasta s-a discutat la Consultările publice organizate de Consiliul Raional Soroca din această săptămână, unde s-a menționat că în acest an se vor odihni acolo 600 de elevi, iar prețul integral al unui bilet este de 3100 lei. 

150 de bilete compensate în proporție de 100% urmează să fie distribuite elevilor conform regulamentului, iar 450 de bilete urmează să ajungă la instituțiile de învățământ, dintre care 410 bilete vor fi compensate în proporție de 80%. Decizia finală va fi luată de consilierii raionali la ședința de la începutul lunii iunie. Vom reveni ulterior cu detalii.

Transmisiunea a fost difuzată pe platforma euparticip.md de secretariatul Consiliului pentru Participare din raionul Soroca – Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, în cadrul Proiectului ”Facilitarea participării civice în procesul decizional”, implementat cu suportul oferit de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

 


Articolul precedentPoliția din Soroca desfășoară acțiuni de prevenire a furturilor patrimoniale
Articolul următorLa revedere școală, bine ai venit vacanță! / VIDEO
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.