Zonele Economice Libere (ZEL) Taraclia, Vulcănești și SUBZONA SOROCA a ZEL Ungheni vor dispune de planuri urbanistice de dezvoltare zonală. Acestea au fost elaborate în cadrul proiectului “Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în colaborare cu Ministerul Economiei, cu suportul financiar al Guvernelor Germaniei și Elveției, transmite MOLDPRES.
Un master-plan include un studiu de fezabilitate și un plan de dezvoltare a teritoriului. Acestea mai conțin și studii topografice și geologice, un plan de dezvoltare cu reglementări și amenajări de zonare, rețele de infrastructură la fața locului (cum ar fi apa, canalizarea, gazul și energia electrică) etc.
Potrivit lui Vadim Gumene, secretar de stat la Ministerul Economiei, “planurile urbanistice de dezvoltare constituie un pas important pentru stimularea atractivității investiționale a locațiilor prin oferirea potențialilor dezvoltatori și investitori a unor platforme dotate cu infrastructură de bază, cum ar fi căi de acces, apeduct și canalizare, gazificare și electricitate”.
Astfel, planurile vor contribui la optimizarea cheltuielilor pentru investițiile inițiale de infrastructură. Potențialul investitor nu va mai fi nevoit să investească timp și bani în evaluarea platformelor, efectuarea de sondaje sau investigarea disponibilității utilităților.
“Disponibilitatea unor astfel de master-planuri este un semnal important al autorității locale către potențialii investitori că sunt pregătite pentru afaceri. Mai mult ca atât, acestea sunt realizate conform standardelor europene, după bunele practici și exemple ale Germaniei, Ungariei, Poloniei”, a subliniat Thomas Foerch, managerul proiectului.
Anterior, planuri similare au fost elaborate pentru subzonele Comrat și Ceadâr-Lunga ale ZEL Vulcănești, subzona Cahul a ZEL Bălți, subzona Călărași a ZEL Ungheni.