Start acțiunilor naționale de eradicare a ambroziei

0
28
 Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în comun cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM), a convocat astăzi ședința Comisiei centrale mixte pentru coordonarea și aplicarea măsurilor de combatere a ambroziei pe teritoriul Republicii Moldova.

 

 La întrunire a participat directorul general al ANSA, Radu Musteața, șeful IPM, Dorin Poverjuc, directoarea generală adjunctă a ANSA, Aliona Castraveț și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.  

În cadrul ședinței, a fost anunțată lansarea oficială a acțiunilor în teren pentru implementarea Planului național de eradicare a ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), elaborat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 111/2026. Documentul stabilește măsurile obligatorii de prevenire și combatere a răspândirii acestei plante invazive pe întreg teritoriul țării.

Prin instituirea mecanismului comun de intervenție, ANSA și IPM vor desfășura acțiuni coordonate de monitorizare și control la nivel național. Astfel au fost stabilite responsabilitățile fiecărei instituții, precum și modul de desfășurare a verificărilor în teren.

ANSA avertizează că ambrozia (Ambrozia atremisiifolia)  este o plantă  invazivă care poate provoca alergii respiratorii severe și prejudicii majore sectorului agricol, motiv pentru care monitorizarea terenurilor și aplicarea metodelor de eradicare, înainte de perioada de înflorire, reprezintă o obligație legală. 

Responsabilitatea pentru distrugerea acestei plante revine proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu orice destinație juridică, administratorilor de infrastructură (drumuri publice, căi ferate, sisteme de irigare, bazine acvatice), precum și beneficiarilor proiectelor de construcții aflate în derulare.

Pentru combaterea eficientă a plantei se recomandă: cosirea repetată a terenurilor infestate înainte de apariția inflorescențelor; smulgerea plantelor din rădăcină în cazul focarelor izolate; efectuarea lucrărilor agrotehnice, inclusiv arătura adâncă și discuirea; utilizarea produselor de uz fitosanitar autorizate și incluse în Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților.

Eradicarea ambroziei este o obligație comună, iar reducerea impactului acestui organism dăunător asupra sănătății publice și a mediului necesită acțiuni prompte și coordonate. 

ANSA și IPM reamintesc că nerespectarea obligațiilor privind combaterea ambroziei constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor Codului contravențional al Republicii Moldova. Inspectorii subdiviziunilor teritoriale sunt abilitați să efectueze controale, să întocmească procese-verbale contravenționale și să aplice sancțiuni persoanelor care nu întreprind măsurile necesare în termenul stabilit de legislație.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentSoroceanul Sergiu Lazarencu, de Ziua Nistrului: „Protejarea fluviului este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”
Articolul următorCopiii cu dizabilități vor beneficia de un sprijin financiar anual de 3.000 de lei
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.