Acum 88 de ani, la 14 iunie 1932, în satul Strâmba Nouă (astăzi Grinăuți) la hotarul județului Soroca, s-a născut Spiridon Vangheli. Este cel mai cunoscut și cel mai tradus scriitor basarabean pentru copii, iar personajele sale înfrumusețează copilăria multor generații.
– Maestre Spiridon Vangheli, cunoaștem șotiile lui Guguță, fiindcă de la el ne-am inspirat în copilăria noastră. Dar ce boroboațe făcea micuțul Scridon?
Spiridon Vangheli: Multe am făcut, căci eram bun de șotii, dar o dată m-a bătut mama, iar eu m-am supărat și m-am suit pe cuptor. Am desenat o casă, o țin minte și acum, am pus-o undeva în hârtop, după vreo trei dealuri, ca să nu mă găsească mama niciodată. M-am gândit apoi că o să iasă fum din casa mea și oricum o să mă găsească. Așa că de la casă am făcut un tunel pe sub două dealuri, iar fumul ieșea cine știe unde în altă parte. Las’ să mă caute mama acolo, mi-am zis eu atunci.
– Dar cum credeți, ce aventuri ar face Guguță astăzi, în era calculatoarelor și a altor tehnologii informaționale?
Spiridon Vangheli: Desigur că i-ar plăcea și lui Guguță calculatorul, dar nu într-atât încât să stea zi și noapte în fața lui. S-ar duce mai degrabă să asculte cucul, să se dea cu săniuța, să vadă ce fac buneii și părinții. Cine ca cine, dar Guguță își găsește de lucru în toată vremea.
− Apropo, mai primiți scrisori de la prietenii lui Guguță?
Spiridon Vangheli: Copiii continuă să-mi scrie, iar acum câțiva ani a apărut cartea “Și eu sunt Guguță”, volum la care lucrez demult, de vreo 30 de ani. Tot adun scrisori și tot adun, iar copiii tot îmi mai scriu. Și cartea asta s-a alcătuit singură din scrisorile lor. Cei care erau atunci copii, acum sunt părinți, bunici. Dar eu am păstrat scrisori din copilăria lor. Și dacă un Guguță îți face mari bătăi de cap, d-apoi 200? Vă închipuiți fiecare cu caracterul lui, cu interesul, durerea și bucuria lui. O fetiță de la Ialoveni îmi scria așa: “Domnule Vangheli, până acum v-am citit eu pe dumneavoastră, dar acum hai să ne schimbăm cu rolurile, mata ascultă, dar eu îți voi spune ce cred eu”. Iar în altă scrisoare a unui fost elev din Volovița, Tudor Oberneac îi spune, și pe când era în clasa a II-a îmi scria așa: “Citind cartea despre Guguță mi-a plăcut povestirea “Fusta lui Vasile”. Atunci când am citit-o am râs așa de tare că s-a deschis o ușiță în inimioara mea și a ieșit un omuleț care râdea mai tare ca mine. Acel omuleț mă roagă toată ziua să mai citim o dată cartea scrisă de dumneavoastră”. Foarte emoționantă scrisoarea aceasta.
− Astăzi a cam dispărut Cușma lui Guguță, cea din piele de cârlan, iar la modă sunt mai mult chipiurile, fesurile sau ușancele. Dar tot mai frumoasă este acea căciulă tradițională sub care încăpea tot satul…
Spiridon Vangheli: Pentru unii copii căciula lui Guguță este una fantastică. Dar ea crește doar când Guguță dă mâncare la oi, și tot de la oi vine căciula asta. Dar atunci când nu dă mâncare la oi, ea îl face de râs, așa că la un moment dat, când a uitat să le hrănească, căciula nu dorea să se mărească. Deci, el trebuia să facă o faptă bună. Odată, la o întâlnire la liceul de limbi moderne, un copil întreabă cum de a crescut căciula așa de mare că a acoperit și America? Cineva dintre copii a răspuns că Guguță a dat de mâncare și la oile americanilor, japonezilor, germanilor și așa a crescut ea peste toate țările. Atunci zic eu, stai că vă prind acuș, măi copii, dar asta e numai căciulă? Atunci o fetiță din clasa întâi se scoală și spune: Spiridon Vangheli, asta nu e doar căciulă, e sufletul lui Guguță. Și dacă am ajuns la suflet, atunci totul revine la locul său, fiindcă în suflet trebuie să încapă mulți oameni. Un băiețel de la Soroca îmi spunea că nu vrea să o ia sub căciulă pe sora sa, nu vrea și gata. Eu îi zic, stai, măi băiete, că tu o dai afară din sufletul tău, dar el zice: în suflet mă voi mai gândi eu, dar sub căciulă nu o iau și gata. Atunci te ia ea în sufletul ei și atunci totdeauna veți fi sub o căciulă, îi zic eu. L-am pus pe gânduri în felul ăsta.
− Dar cum de a apărut Guguță în acea perioadă, când era mai bine să descrieți “viața nouă” și “realismul sovietic”?
Spiridon Vangheli: Prima ediție a lui Guguță a fost criticată și sfâșiată de “Tinerimea Moldovei”. Își băteau joc de Guguță: cine e copilul acesta, de ce se amestecă în treburile școlii, el îi dă minte directorului școlii, ce face el regulă de parcă ar fi președinte al sovietului sătesc? Și am avut noroc de copii, care îmi tot spuneau: scrie, scrie, iar astăzi tirajul lui Guguță a depășit demult cifra de 10 milioane.
− Copiii de astăzi pot să afle nu doar poznele lui Guguță și Ciuboțel, dar și să cunoască, așa mai pe înțelesul lor, despre filele negre din istoria noastră, din cartea “Copii în cătușele Siberiei”…
Spiridon Vangheli: Bucuria mea este că mulți elevi au citit și “Copii în cătușele Siberiei”. Deci râdem cât râdem, dar trebuie și să plângem. Dacă în celelalte cărți eu vorbesc despre soarele zilei și coliba albastră, atunci în această carte eu vorbesc despre noaptea copilăriei, despre marea tragedie a neamului nostru. De ce am pornit să scriu cartea aceasta? Fiindcă atunci când eram la o școală din Bălți, i-am întrebat pe copii cine a fost Stalin. Tăcere totală. Un copil a ridicat mâna și a spus că Stalin a fost un neamț. Iată unde am ajuns noi. Nu e vorba ca în fiecare zi să vorbești de deportări, dar să taci și să nu spui un cuvânt, să-i lămurești celui mic că a treia parte din popor a fost nimicită. Și anume cea mai bună parte a noastră, aceia erau gospodari, erau oameni frumoși și le arătau drumul și celorlalți. Eu am scris cartea asta plângând, trei luni de zile am lucrat la ea. Eu am luat un singur erou, fiindcă să vorbești la colectiv e altceva, așa că am pus accentul pe soarta unei fetițe, Olguța, cam de o seamă cu mine și care era din Sofia, la 8 kilometri de satul meu. Și familia noastră era în lista deportaților, asta era în ’41. Am avut noroc că ne-au informat, tata cu mama ne-a suit în căruță și am plecat cine știe unde pe dealuri. Dormeam într-o colibă și dimineața le-am zis la toți: sculați-vă, măi, că au rămas casele, eu credeam că le vor lua și pe ele în Siberia. Același Guguță, același Ciuboțel sau Radu din “Coliba albastră”, dacă se nășteau mai repede, ajungeau și ei în Siberia.
– Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru părinții de astăzi?
Spiridon Vangheli: Trebuie să lăsăm florile astea să crească, doar să le dăm caracter și direcție, iar mai încolo lucrează natura. Dar să nu furăm de la copii, să nu le furăm adevărul și sinceritatea, nu avem dreptul. Eu mă uit la copiii noștri: iată de unde vine forța. Strămoșii, buneii și părinții noștri nu au plecat definitiv, ei au lăsat spiritul, duhul lor aici, pe acest pământ, și el renaște prin acești copii. Trebuie să-i înveți a gândi. Atunci cu încetul toate se așează la locul lor. Asta-i marea problemă cum să-i înveți a gândi, dar ei vor să gândească, ei știu să gândească. Să nu uităm niciodată cine suntem și de unde venim. Cineva caută să popularizeze că românii ne sunt dușmani, este o idee foarte periculoasă, noi trebuie să pornim de la rădăcinile noastre pe care le-am uitat, ratat și ne-am bătut joc de dânsele. În antologia dedicată creației lui Grigore Vieru “Tu m-ai strigat, fiule?”, am plasat o pictură de-a lui Igor Vieru cu un copil care doarme pe fierul plugului. Pentru noi toată viața pernă ne-a fost fierul plugului. Asta ne-a fost perna, ascuțită, colțuroasă, rece, dar aducătoare de pâine. Și noi, dacă ne vom apropia de natură, de copil și de Dumnezeu, ne vom salva, dacă nu… nu.
