SPANIA – verde pentru cetățenii europeni

0
31

  Spania va permite începând de miercuri, 1 iulie, circulaţia liberă a cetăţenilor europeni şi va ridica progresiv restricţiile de călătorie în terţe ţări, pe baza unei liste convenite cu Uniunea Europeană, relatează EFE. Ministerul de Interne spaniol a publicat marţi în Monitorul Oficial o notă cu noile categorii de călători exceptaţi de la restricţiile de deplasare, indiferent de locul lor de provenienţă.

Totuşi, documentul nu include încă dispoziţii referitoare la ţările considerate sigure, pentru care, începând din iulie, statele UE îşi vor redeschide frontierele, ce au fost închise la jumătatea lunii martie pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19.  Croaţia, care deţine preşedinţia Consiliului UE, a dat răgaz până marţi (ora 12:00) pentru ca ţările membre să accepte sau să respingă acea listă.

Ca linie directoare, Ministerul de Interne din Spania îi desemnează pe cetăţenii din UE drept beneficiari ai circulaţiei libere. Spania şi-a deschis deja frontierele cu ţările din spaţiul Schengen la 21 iunie, când s-a încheiat starea de alertă, cu excepţia Portugaliei, pentru care îşi va redeschide frontierele miercuri. De asemenea, va fi permisă circulaţia persoanelor care deţin permise de rezidenţă sau vize de şedere de lungă durată eliberate de statele membre UE şi de cele din spaţiul Schengen, care nu vor mai fi verificate dacă se îndreaptă direct spre localitatea de reşedinţă.

Sunt, de asemenea, exceptaţi studenţii şi lucrătorii cu calificare înaltă, a căror activitate este necesară şi care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă. Nu vor fi acceptaţi din motive de ordine şi sănătate publică în contextul crizei sanitare cetăţeni din terţe ţări, cu excepţia celor care rezidă în UE, în statele asociate spaţiului Schengen, în Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino. Vor putea intra în Spania titularii de vize de lungă durată eliberate de un stat membru sau asociat spaţiului Schengen, lucrătorii transfrontalieri şi profesionişti în domeniul medical, inclusiv investigatori sanitari şi cei care asistă persoanele în vârstă sau care se întorc în ţară după ce au realizat o activitate profesională în străinătate. Restricţiile nu se aplică transportului de mărfuri, transportului maritim sau activităţilor din domeniul pescuitului şi nici transportului aerian comercial.

Totodată, ele nu se aplică personalului diplomatic, consular, organizaţiilor internaţionale, militarilor, protecţiei civile, membrilor organizaţiilor umanitare sau studenţilor care învaţă în statele membre sau asociate Schengen şi care deţin permisele sau vizele necesare. Vor putea intra, de asemenea, în Spania persoane care călătoresc din motive familiale şi care dispun de documentele necesare sau persoane aflate în situaţii de forţă majoră.

SURSA: agerpres.ro


Articolul precedentAUDIO. Povață și Dojană (IV): RĂDĂCINA cea mai de preț – Mămunia Gața
Articolul următorSoroceanul Ilie Damașcan a câștigat Cupa Republicii Moldova la fotbal!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.