Șoseaua Soroca-Drochia-Costești este inclusă în rețeaua trans-europeană de drumuri

0
161

Segmentele de drum R7 (Soroca-Drochia-Costești, frontieră cu România) și R30 (Anenii Noi-Căușeni-Ștefan Vodă, frontieră cu Ucraina) vor face parte din rețeaua trans-europeană de drumuri. La fel și tronsoanele de cale ferată Chișinău – Căinari – Basarabeasca și Bălți -Ocnița vor fi parte a rețelei TEN-T, anunță Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

“Ne apropriem tot mai mult de Europa. Zilele trecute, a fost semnat Memorandul de înțelegere la nivel înalt între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind hărțile indicative ale rețelei transeuropene de transport (TEN-T) din Republica Moldova. Vom atrage investiții pentru reabilitarea infrastructurii și vom avea o coeziune economică și socială mai bună cu Ucraina, România și nemijlocit cu Uniunea Europeană” mai menționează demnitarul în postare.

Includerea unui drum în rețeaua trans-europeană de drumuri (TEN-T) reprezintă integrarea acestuia într-un sistem european de transport, având ca scop îmbunătățirea conectivității între statele membre ale Uniunii Europene (UE) și facilitarea circulației eficiente a bunurilor și persoanelor la nivel european. TEN-T este un proiect de infrastructură de transport al UE care vizează dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport pentru a face față nevoilor crescânde ale unei Europe unite.

Prin includerea unui drum în TEN-T, se urmărește creșterea eficienței transportului, reducerea congestiilor, îmbunătățirea condițiilor de siguranță și promovarea dezvoltării economice și sociale în regiunea respectivă. Alocarea de fonduri europene pentru proiecte de modernizare și dezvoltare a infrastructurii de transport face, de asemenea, parte din eforturile de implementare a TEN-T.


Articolul precedentCurs valutar 27 decembrie 2023: euro costă 19 lei și 32 de bani, iar dolarul american 17 lei și 54 de bani
Articolul următorSorocenii Alexandru Solovei și Eugen Mihalcean au fost omagiați la Gala Sportului – 2023
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.