Sorocean prins cu permis de conducere fals

0
28

Un tânăr din Soroca este documentat de poliţiştii de frontieră după ce acesta a prezentat la control un permis de conducere fals. Pe numele moldoveanului a fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii privind deținerea și folosirea documentelor oficiale false, prevăzute de art.361, al.1 Codului Penal al R. Moldova.

Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, soroceanul în vârstă de 31 de ani a încercat să intre în țară sâmbătă, 22 octombrie, la volanul unui camion MAN, în punctul de trecere Tudora. Pe lângă documentele de călătorie, polițiștii de frontieră au solicitat să fie prezentat și permisul de conducere.

Din primele cercetări, s-a constatat că permisul persoanei nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Șoferul a declarat că avea cunoștință în cauză de cele depistate, relatând că acum doi ani și-a pierdut permisul în Rusia și prin intermediul unor persoane străine și-a perfectat documentul, contra sumei de 10 mii de ruble. La fel, acesta a specificat că scopul revenirii în țară ar fi perfectarea unui document original.

În cazul dat, polițiștii de frontieră continuă cercetările, în vederea stabilirii veridicității celor declarate și luării măsurilor legale ce se impun. Permisul de conducere a fost ridicat și trimis către expertizare.

De menționat că, în zilele de weekend în punctele de trecere au fost înregistrate șase tentative de traversare a frontierei în baza documentelor falsificate, precum și alte trei cazuri în care șoferii au încălcat regulile de exploatare a vehiculelor.


Articolul precedentPenitenciarul din Soroca la teatru
Articolul următorFotografia Zilei – Cu cine seamănă Țărăncuța din imagine?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.