Slujbă de pomenire la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” în cinstea victimelor comunismului

0
150

Astăzi, la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca, a fost oficiată o slujbă de pomenire în cinstea martirilor care au suferit în temnițele comuniste. Evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Naționale de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste, celebrată anual pe 14 mai.

Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, în amintirea valului masiv de arestări din noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când peste 10.000 de tineri, intelectuali și membri ai diferitelor confesiuni religioase au fost reținuți de regimul comunist pentru opoziția lor față de dictatura ateistă. Mulți dintre aceștia au fost condamnați și închiși în penitenciare precum Pitești, Gherla, Aiud, Sighet sau Râmnicu Sărat, unde au îndurat torturi, umilințe și, în numeroase cazuri, moartea.

Printre personalitățile care au pătimit în aceste închisori se numără părintele Nicolae Steinhardt, părintele Arsenie Boca, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, pastorul Richard Wurmbrand, poetul Radu Gyr și politicianul Iuliu Maniu.

În memoria acestor martiri, în sud-vestul orașului Aiud, pe locul cunoscut sub numele „Râpa Robilor”, a fost ridicat Monumentul marilor eroi ai neamului românesc, numit „Calvarul Aiudului”. Lucrarea îi înfățișează pe martiri în chip de cruci, ducând în spate crucea neamului românesc. În anul 2000, la Aiud a fost sfințit Paraclisul de către arhiepiscopul Bartolomeu Anania, fost deținut al închisorii Aiud.

De asemenea, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, inițiat în 1992 de poeta Ana Blandiana și soțul său, scriitorul Romulus Rusan, are drept scop reconstituirea și păstrarea memoriei celor care au suferit în perioada comunistă. În 1998, Consiliul Europei a declarat Memorialul de la Sighet drept unul dintre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului european.


Articolul precedentFotografia zilei: Și-a îngropat prietenul patruped pe malul Nistrului, la capăt de Țară…
Articolul următorVolodimir Zelenski categoric: merg la Istanbul să mă întâlnesc doar cu Vladimir Putin
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.