AGAL „Lunca Răutului” din orașul Mărculești a fost desemnată câștigătoare a Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active

0
11

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a organizat  ceremonia de înmânare a certificatelor de grant pentru cele 11 organizații ale societății civile desemnate câștigătoare ale Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, aflat la cea de-a X-a ediție.

Programul are drept scop susținerea inițiativelor care promovează îmbătrânirea activă și îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice din Republica Moldova, prin încurajarea participării acestora la viața socială, economică și comunitară, informează social.gov.md. În cadrul ediției curente au fost depuse 50 de dosare din partea organizațiilor necomerciale din întreaga țară, ceea ce confirmă interesul sporit pentru dezvoltarea proiectelor dedicate seniorilor.

În urma procesului de evaluare, Comisia de examinare a desemnat 11 organizații câștigătoare, care vor implementa proiecte în domeniul îmbătrânirii active, axate pe incluziune socială, educație digitală, voluntariat, participare comunitară și dezvoltare locală, printre care se numără și  Asociația Grupului de Acțiune Locală „Lunca Răutului” din orașul Mărculești, raionul Florești.

Proiectele vor fi implementate pe o durată de 6 luni, cu o finanțare totală de 1 000 000 de lei, acordată din bugetul de stat, și vor contribui la consolidarea incluziunii sociale a persoanelor vârstnice, la reducerea izolării acestora și la creșterea participării active în comunitate.

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentȘi astăzi, 18 iunie 2026, escrocii au prejudiciat nouă persoane cu circa 1.000.000 de lei
Articolul următor«Ультиматум Кишинева» или политическая манипуляция? Михаил Влах продолжает спекулировать на теме выборов в Гагаузии
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.