Politica stăpâneşte şi aici spiritele. Eleganţa o ţin cişmele, motiv pitoresc din Rusia. Dar sunt nerăbdător până dimineaţa ca să văd Cetatea de unde stăpânirea Moldovei veghia spre răsărit. Zidită chiar pe malul Nistrului, ea şi astăzi face oficiu militar: de pe zidurile ei, unde odinioară se mişcau băgători de seamă pârcălabii, soldaţii şi ofiţerii ştiricesc cu ochiul la Rus.
Santinela de la intrare, care păzeşte cele depozitate în pivniţele cetăţii, îmi spune cu multă părere de rău că în interiorul ei hahamii taie caprele şi oile evreimii din oraş. De-abea încerc să-mi unesc regretul meu cu al santinelei, când pe sub bolta intrării, lungă de câţiva metri, se strecoară doi dintre cei pomeniţi, cu cuţitele în mână. Îi auzi? Au început!… îmi spune soldatul. Fug în spre apa Nistrului ca să nu mai aud şi de acolo contemplu nesăţios zestrea Moldovei istorice, astăzi în paza dlui ministru Lapedatu, care, dacă nu vrea să facă altceva pentru buna întreţinere a cetăţii — căci absolut nimic nu s’a făcut şi nu se face — cel puţin să interzică ca tocmai ea să fie abatorul evreimei din Soroca. Pe locurile pârcălabilor hahamii, credem că nu este un titlu de onoare pentru Comisia monumentelor istorice. Mai e nevoe să insistăm asupra necesităţii bunei ei întreţineri? Dacă Basarabia nu ar legitima întinderea suveranităţii Statului român cu alte dovezi, Cetatea ar fi cauza suficientă ca să murim sub zidurile ei pentru apărarea şi menţinerea pe veci a Sorocei.
Amicul Iov îmi spune că de curând s’a descoperit, într’una din stâncele care împrejmuesc oraşul, o mărturisire romană care pomeneşte biruinţele Împăratului Aurelian. Cei competenţi au cuvântul.
Legată cu cetatea domnitorilor moldoveni şi cu statuea generalului Poetaş aşezată în piaţa oraşului, apoi adăogând că în satele româneşti din judeţ, care se ţin lanţ, e o întreagă populaţie care nu ştie decât moldoveneşte, fără să vrei te întrebi: ce urme indestructibile a lăsat stăpânirea rusească? Pojghiţa orăşenească şi administrativă care, sub tăvălugul unei puternice ofensive de romanizare o poate face să pârâie din toate ale ei fibre şubrede?
Intelectualii basarabeni revoluţionari au rupt-o de mult cu cele religioase, iar satele înfăţişează, astăzi când slujba e numai românească, acelaş aspect religios că nu ştim ce comună din fundul Moldovei, din pădureţele sate ale Munteniei sau din orice sat ardelenesc. Iar dacă se invoacă în defavoarea ortodoxiei argumentul înnapoierei în care s’ar afla Basarabia, nu numai că pentru reprezentanţii bisericei noastre e o dovadă mai mult în favoarea spiritului autentic ortodox, dar, şi pentru noi, laicii, e evident ca lumina zilei că, din acest punct de vedere, Basarabia se află la acelaş grad cu vechiul regat şi nu se deosebeşte decât de regiunile unde a pătruns protestantismul şi catolicismul. Deci să nu i se mai facă Basarabiei o nedreptate pe care n’o merită. Cel mult se poate zice că va mai trebui puţin timp până când românismul pasiv prin ortodoxie, precum a funcţionat în toată istoria noastră din cuprinsul neamului, va trece la faza activă, care nici într’alte părţi nu datează de multă vreme. Cine ştie ce forme superioare de cultură originală rezervă omenirii primitivitatea ortodoxă română! Să nu judecăm nici interesaţi, nici grăbiţi. Neamul nostru de-aici înainte îşi va spune cuvântul în auzul tuturora.
În text este păstrată ortografia originalului.
Radu Dragnea, Revista “Societatea de mâine”, Cluj, 30 noiembrie 1924
