În cadrul rubricii „Sfatul Psihologului” discutăm astăzi despre abuzul emoțional asupra unui adolescent. Doamna Rodica Cucuietu, psiholog școlar la IP Liceul Teoretic „B. P. – Hasdeu” din orașul Drochia ne oferă câteva informații.
Abuzul emoțional este un tip de comportament abuziv în care o persoană manipulează, intimidază sau rănește emoțional o altă persoană. Acesta poate fi exprimat prin insulte, critici constante, amenințări, intimidare, ignorare, izolarea socială și alte comportamente care provoacă suferință emoțională.
„Adolescenții care sunt victime ale abuzului emoțional suferă efecte negative semnificative asupra dezvoltării lor personale. Ei pot dezvolta o imagine de sine distorsionată și negativă, pot prezenta simptome de hiperactivitate, deficit de atenție, anxietate și depresie. În încercarea de a face față acestor probleme, pot deveni violenți și pot fi confuzi și nesiguri în deciziile pe care le iau, având dificultăți în a-și dezvolta un sistem sănătos de valori și repere. Relațiile interpersonale pot fi, de asemenea, afectate, cu consecințe precum lipsa empatiei, abandonul școlar, izolarea socială și comportamente antisociale. Este important să recunoaștem și să tratăm abuzul emoțional pentru a ajuta adolescenții să-și dezvolte încrederea în sine și abilitățile de relaționare sănătoase”, ne menționează psihologul școlar, Rodica Cucuietu
Psihologii definesc câteva comportamente, ale părinților, care determină forme de abuz emoțional asupra adolescentului, printre care:
- Critica distructivă
- Folosesc sarcasmul mereu ca să-şi facă copilul să se simtă ruşinat;
- Îl tratează ca pe un copil;
- Îl fac să te simtă că greşeşti mereu şi că ei, ca și părinți, au mereu dreptate;
- Îi scot mereu în evidenţă defectele;
- Nu pot să-şi ceară scuze niciodată şi dau vina pe ceilalţi mereu;
- Sunt mereu distanțaţi emoţionali;
- Negarea nevoilor copilului
- Neagă mereu că ar fi abuzivi;
Cum să ne dăm seama, dacă adolescentul este abuzat emoțional (în familie / la școală)?
Semne, prin care putem presupune dacă adolescentul este sau nu supus abuzului emoțional:
- expresia feţei mereu tristă
- stare depresivă îndelungată, anxietate
- agresivitate și impulsivitate
- înclinaţie spre singurătate, nedorinţa de a comunica
- stimă de sine scăzută
- tic nervos
- probleme de alimentaţie
- agravarea bolilor somatice
- tulburări de somn
- performanţă școlară slabă/rezultate proaste
În rândurile de mai jos, psihologul Rodica Cucuietu, ne sugerează câteva exemple despre cum trebuie să reacţionezi ca și părinte, pentru a evita / ajuta abuzul emoțional asupra adolescentului:
1) Luați o pauză, calmați-vă și reflectați asupra măsurilor pe care trebuie să le aplicați mai departe. Chiar te-a enervat adolescentul sau altceva te preocupă? Cum te-ai simți dacă cineva s-ar comporta astfel cu tine?
2) Ieşiți din încăpere atunci când sunteți cuprins de furie – încați să vă liniștiți înainte ca să vă răsfrângeți mânia asupra adolescentului. Numărați pînă la 10 și invers/ Aplicați tehnici de respirație.
3) Discutați problema cu o persoană de încredere – prieten, membru al familiei, coleg de serviciu, specialist. Poate acesta vă sugerează câteva idei/soluții pentru remedierea problemei.
4) Reduceți stresul din viața zilnică. Dacă este cazul, adresați-vă specialiştilor
5) Manifestați respect față de adolescent, față de ideile lui, chiar dacă părerile nu coincid. Nu evitați să discutați cu el despre problemele pe care le are.
6) Laudă-ți copilul – acest fapt îl va ajuta să simtă respectul față de sine şi încrederea față de maturi;
7) Acordați-i atenție, ascultați-l, şi nu doar atunci când se exprimă prin cuvinte, dar şi atunci când încearcă să arate ce simte prin comportamentul său;
8) Aveți încredere – este necesar ca adolescentul să ştie, că indiferent de situație, veți avea încredere în el şi îl veți ajuta;
9) Arătați-i iubire – este cel mai important lucru de care are nevoie fiecare dintre noi.
10) Există cuvinte ce rănesc („Eşti un prost!”, „Ce pierde-vară mai eşti!”, „Neglijent!” „Mă inervezi!”, „De ce eşti oare atât de neîndemânatic?!” , „Eşti un ratat!” , „Mai bine nu te-ai fi născut!”) şi cuvinte care înaripează sufletul unui copil („Hai că poți!”, „Te-ai descurcat de minune!” , „Eşti o comoară!”, „Mă mândresc cu tine!”, „Nu m-aş fi descurcat fără ajutorul tău!”, și cel mai important „Te iubesc!”.