Fiecare părinte a trecut măcar o dată prin momentul în care propriul copil s-a trântit pe jos, a țipat, a plâns isteric sau a avut o criză de nervi greu de gestionat. Aceste manifestări, cunoscute sub numele de tantrumuri, pun la încercare nu doar răbdarea părinților, ci și înțelepciunea lor emoțională. Însă, așa cum ne-a explicat psihologul Mihaela Alexandrov, în spatele acestor reacții se ascunde mult mai mult decât un simplu comportament „neadecvat”.
„Tantrumurile nu sunt expresia unei răutăți sau a unui răsfăț exagerat. Ele sunt, de fapt, strigătele de ajutor ale copilului, durerea sa emoțională exprimată prin comportament. Când copilul țipă, se zbate, refuză ceva cu vehemență, ceea ce se întâmplă cu adevărat este o explozie de emoții pe care nu știe cum să le exprime altfel”.
Criza copilului poate provoca o altă criză – cea a părintelui. Obosiți, frustrați sau nepregătiți emoțional, unii părinți reacționează prin țipete, pedepse sau chiar umilințe, încercând să pună capăt situației cât mai repede. „Dar când reacționăm astfel, nu vine adultul din noi în față. Vine copilul nostru interior – acela care a fost, poate, invalidat, rușinat, lăsat singur cu emoțiile lui. Adevăratul adult răspunde cu calm, cu maturitate, cu prezență”, spune Mihaela Alexandrov.
Psihologul ne îndeamnă să nu ne grăbim să corectăm comportamentul copilului cu forța, ci să ne oprim un moment și să ascultăm cu inima. Copilul are nevoie să se simtă văzut, auzit, înțeles. În mijlocul unei crize, cea mai puternică frază pe care o putem rosti este: „Te văd. Te înțeleg. Sunt aici pentru tine.” Această validare emoțională nu înseamnă că suntem de acord cu comportamentul, ci că suntem dispuși să fim ghizi într-un moment de haos interior.
După ce momentul tensionat a trecut, vine ocazia ideală pentru conectare. Mihaela Alexandrov ne încurajează să vorbim cu copilul, să-l ajutăm să pună nume pe ceea ce simte: „Am văzut că ești supărat. Poate că nu ai vrut să mergi la grădiniță pentru că îți era frică să rămâi singur.” Prin acest exercițiu de empatie și înțelegere, copilul învață să-și recunoască emoțiile și să le gestioneze mai bine în viitor.
„Crizele sunt, de fapt, o oportunitate – o șansă de a crește împreună cu copilul nostru, de a construi o relație autentică, bazată pe încredere și înțelegere”, spune psihologul. A fi alături de copil în momentele lui cele mai grele înseamnă să fii adultul de care el are nevoie – calm, răbdător, prezent. Asta nu este o slăbiciune, ci o formă de putere matură.
Crizele copilului sunt strigăte pentru înțelegere, nu sfidări.
Reacțiile violente ale părinților pot adânci rana copilului.
Un adult conștient răspunde cu calm, nu cu agresivitate.
Validarea emoțiilor copilului este un pas spre dezvoltarea lui echilibrată.
Maturitatea emoțională se exersează – și la copii, și la părinți.
Crizele de nervi nu sunt obstacole. Sunt semne că există un proces emoțional în desfășurare. Și exact acolo, în acel haos aparent, se află locul unde putem planta cele mai puternice semințe ale relației cu copilul nostru.
