Sfânta Liturghie nocturnă la Hîrtop: Credincioșii s-au rugat la icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”

0
163

 Noaptea de 7 februarie 2025 a fost marcată de o Sfântă Liturghie solemnă oficiată în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Hîrtop, prilejuită de pomenirea Sfântului Ierarh Grigore Teologul și a icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”. Evenimentul a reunit numeroși credincioși și slujitori ai altarului, oferind un moment de comuniune duhovnicească profundă.

Slujba nocturnă a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe prot. Serghei Boldirescu, parohul bisericii gazdă și președintele sectorului eparhial Educație, Cultură și Tineret. Alături de el au slujit Preasfințitul Ioan Moşneguţu, Episcop de Soroca și Drochia, prot. Constantin Rîci, președintele sectorului eparhial Activități Pastorale în Instituțiile Medicale, prot. Adrian Ciobanu, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pelinia, raionul Drochia, precum și protodiac. Constantin Rotari-Bîcu.

Un moment deosebit al serii a fost oferirea unei distincții speciale părintelui Serghei Boldirescu, care a primit dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea „Tatăl nostru”.

Atmosfera de profundă evlavie a fost oferită de corul catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, condus de protodiac. Mihail Rotari. Cântările liturgice au prezentat credincioșilor un prilej de reflecție și rugăciune intensă.

La finalul slujbei, preoții prezenți au rostit cuvinte de învățătură, subliniind importanța acestei zile de rugăciune și chemând credincioșii la o apropiere mai mare de Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului.

Unul dintre punctele centrale ale evenimentului a fost prezența icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”. Această icoană, aflată în biserica din Hîtrtop, este cunoscută pentru puterea sa de a aduce alinare sufletească celor care se roagă cu credință. În fiecare an, pe 7 februarie, credincioșii din întreaga regiune se adună aici pentru a cere sprijinul Maicii Domnului.

Slujba nocturnă din acest an a fost o manifestare autentică a credinței ortodoxe și a unității spirituale a comunității. Prezența numeroasă a credincioșilor și solemnitatea momentului au demonstrat că tradiția de rugăciune la icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” rămâne vie și puternică.

Cu fiecare an, această celebrare nu doar că păstrează vie credința, dar oferă și speranță și alinare celor care trec prin momente dificile. Prin rugăciune și comuniune, credincioșii găsesc sprijin în harul dumnezeiesc, încrezându-se în ocrotirea Maicii Domnului.

Ina RÎBALCHIN


Articolul precedentÎntâlnirea cu absolvenții – o zi plină de emoții la IPLT „Miron Costin”
Articolul următorÎn 2025 s-au produs 10 incendii în locuințele din raionul Soroca, dublu ca în aceeași perioadă a anului trecut
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.