Primarul satului Racovăţ, Mihail Mitrofan şi-a depus cererea de demisie la începutul lunii august. Demisia din funcţia de primar este o urmare a condamnării sale de Judecătoria Soroca, din luna martie, şi a menţinerii acelei decizii de Colegiul penal al Curţii de Apel Bălţi, unde a fost atacată de procuratură şi avocatul fostului primar.
Instanţa a stabilit că în 2012 primarul a vândut prin licitaţie un teren cu suprafaţa de 20 de hectare nepotului său, fiind în acest caz în conflict de interese. Totodată oamenii legii au stabilit că primarul a falsificat procesul verbal al licitaţiei. “Procurorii au solicitat o condamnare reală, cu executare, de 2 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis și privarea de dreptul de
a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani”, a declarat anterior pentru Moldova Curată Maria Vieru, șefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale.
Boris Andonii, şeful Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat ne-a confirmat că satul Racovăţ a rămas fără primar, iar Oxana Fedico, secretara consiliului local Racovăţ, ne-a informat că urmează în curând să convoace consilierii săteşti pentru a alege un primar interimar, care va activa până la alegerile locale anticipate.
Citiţi articolul integral în ziarul “Observatorul de Nord” de vineri.