Dilema, potrivit DEX, desemnează un tip de raționament care propune două sau mai multe soluții dintre care trebuie aleasă una singură; o situație de încurcătură în care cineva se află atunci când este constrâns să opteze între două (sau mai multe) alternative; precum și o dificultate ce trebuie rezolvată într-un anumit fel pentru obținerea unui rezultat.
Verdictul, conform aceluiași prețios îndrumar de cuvinte, se referă la răspunsul dat de jurați — acolo unde această instituție există în organizarea judecătorească a unui stat — cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat, pe baza căruia se pronunță sentința; prin extensie, desemnează sentința unei curți cu jurați, iar, prin generalizare, hotărârea judecătorească. La nivel figurat, verdictul înseamnă o hotărâre sau o opinie definitivă, care nu admite contrazicere.
Prezența, într-un singur corp de titlu, a acestor doi termeni — fundamental incompatibili în plan semantic, dilema și verdictul — constituie, desigur, o provocare. Dilema este expresia căutării, a cercetării, a incertitudinii și, dacă vreți, a orbecăielii; în timp ce verdictul aparține registrului deciziei ferme, al hotărârii rigide, definitive și incontestabile.
Arta de a-ți așterne: legătura existențială dintre prezent și viitor
Și în spații de timp cei doi termeni par a fi antipozi: incertitudinea și căutările sunt preocupări ale prezentului complex, de multe ori descumpănit și febril, în timp ce decizia fermă, incontestabilă, ține de tărâmul faptului împlinit pe care-l poate certifica doar viitorul. Provocarea indusă aici e în întrebarea: ce poate avea în comun incertitudinea opacă și oarbă cu evidența palpabilă și clară a faptului împlinit?
Paradoxul este că cei doi termeni care în alte spații nu se suportă fundamental, în viața oamenilor sunt rude foarte apropiate. Mai mult ca atât, sunt legate între ele prin multiple cordoane ombilicale prin care prezentul, veșnic doldora de dileme, influențează abundent viitorul: îi dă forță, formă, esență, culoare și consistență ori îl privează de toate acestea. Altfel spus, între cei doi termeni care exprimă stări diametral opuse, există o legătură existențială. Una de cauză și efect. Depinde de rațiunea celor implicați în soluționarea dilemelor la zi ca viitorul să se reverse peste generațiile comunității de oameni în aura benefică a împlinirilor dorite ori în cea malefică a destinului condamnat și deci, ratat.
Exprimată popular, filosofia de ansamblu a celor doi termeni separați s-ar traduce simplu și cum nu se poate mai explicit prin proverbul-sinteză „Cum îți vei așterne, așa vei dormi”. Sinteza este despre responsabilitatea personală și consecințele propriilor decizii. În cultura română, avem o mulțime de variante care subliniază ideea că fiecare „culege” exact ceea ce a „semănat”. Cea mai directă paralelă o găsim în formula „Cum îți vei face, așa vei avea”, dar și în expresia „Ce semeni, aceea culegi”. Iar dacă am pomenit de culesul consecințelor celor făcute, nu putem să nu amintim și de bine-cunoscuta zicere populară mai tăioasă și mai categorică „Cine seamănă vânt, culege furtună”.
Verdictul pentru viitor al unei păci nedrepte: sărăcie și manipulare
Noi, cei din Republica Moldova, am ținut cont de avertizarea mai mult decât clară a pomenitului proverb și ne-am străduit să nu prea semănăm vânt în cei aproape 35 de ani de existență ai acestui stat. Faptul nu ne-a scutit însă de furtuni dintre cele mai cumplite, inclusiv una în forma brută a unui război de agresiune în 1992. Rușii, cei cu agresiunea, au considerat că asta facem – semănăm vânt – atunci când am îndrăznit să venim cu propria soluție în clarificarea dilemei identitare. Aceasta a transpărut în actualitate contra voinței lor grație prăbușirii, sub greutatea propriilor crime, a imperiului sovietic. Și atunci, cu de la sine putere, ei au declanșat furtuna.
A fost prima în spațiul ex-sovietic. O performanță pe dos care trebuie nu doar să fie reținută în memorie, dar și vorbită cu voce tare de la toate tribunele mari ale lumii: că primul război, primul abuz grav în materie de drept internațional de după Războiul Rece a fost comis de Rusia contra Republicii Moldova. Agresorul nu s-a sfiit să declare el însuși mai târziu că a săvârșit crima drept pedeapsă pentru renunțarea la identitatea sovietică impusă nouă cu forța sub presiunea unuifostului regim sovietic de ocupație. Motivul cel mare însă care l-a determinat să recurgă la crimă ași să impună un alt regim al său de ocupație a fost opțiunea noastră promptă pentru reconstituirea sub toate aspectele a identității românești a statului național nou apărut și a cetățenilor lui.
Sunt peste trei decenii trecute de atunci. Războiul contra noastră a fost convertit într-o pace la fel de nedreaptă ca și războiul. Consecința acesteia este transformarea juridică a trupelor rusești de ocupație în așa ziși pacificatori. În acest regim, sub acoperirea unei păci simulate, starea de război a devenit perpetuă și întotdeauna la îndemâna agresorului. Dilema nerezolvată a păcii incerte și a războiului lăsat să mocnească decenii, a suveranității abuzate și a independenței încorsetate a ajuns să fie pentru viitorul de atunci și prezentul de azi al republicii un verdict de condamnare la sărăcie, deznădejde și suferință. Dar cea mai gravă consecință a acestei stări este desfigurarea mintală a unui contingent semnificativ de populație, dispus să facă abstracție de propria identitate și să se lase manipulată sub influența comandamentelor propagandistice ale fostului și încă prezentului agresor.
Viitorul, sub amenințarea unui verdict al lumii de azi în derivă
Încă neculegând furtuna binemeritată care o așteaptă, Rusia continuă să semene vânt. Vânt rece, frig, întuneric și moarte în Ucraina, panică și frică în Europa, răzmeriță și trădare în Republica Moldova. Înaintarea noastră pe drumul integrării europene și al reunificării cu Țara are loc sub imperiul greoi al acestor condiții nefaste. Insecuritatea, nesiguranța, incertitudinea politică și economică – metehne bine cunoscute parcă numai de noi – sunt caracteristice azi și pentru Europa, dar și pentru întreaga lume. Dreptul internațional pus la index de desfrâul criminal al lui Putin și susținut de aroganța megalomană a lui Trump, descurajează și dezorientează țări, comunități de state și continente. Prezentul trăit de noi și omenire este copleșit de dileme. Una mai terifiantă ca cealaltă. Soluțiile de pace se discută ca la tarabă, cinismul, turpitudinea celor cu puterea să le realizeze depășește oroarea celor mai stupefiante precedente. În aceste condiții, viitorul este la un pas de un verdict aprobat de niște jurați reprezentând mai multe case de nebuni: scabros, stupid și nedrept, pe care nu-l merită, pentru că ar fi al copiilor și nepoților noștri, care, cu siguranță, nu-l merită.
***
Trăim într-o epocă în care viteza schimbărilor transformă orice ezitare într-o criză de identitate. Dacă nu le rezolvăm cu toată promptitudinea, incertitudinile de astăzi pot lua forma unor sentințe definitive asupra a ceea ce putem deveni în viitor. Totuși, optimist judecând, o dilemă, fie ea cât de grea, nu este un zid; ea poate fi doar o intersecție. Să sperăm că dificultățile de parcurs nu ne vor face să rătăcim destinația finală.
Valeriu SAHARNEANU
