Duminică, 7 august, au avut loc două meciuri-restanță din campionatul raionului Soroca la fotbal. În ambele meciuri au fost înregistrate scoruri de hochei, cu o singură deosebire – într-un caz mai puternice au fost gazdele, iar în celălalt meci oaspeții s-au dovedit a fi mai incisivi.
Astfel, la Racovăț, fotbaliștii din localitate au marcat î căruță de goluri adversarilor din satul Iarova, scor 7-0, iar la Rublenița, oaspeții de la Bădiceni au fost net-superiori în confruntarea cu elevii lui Ilie Manea, scor 0-5.
La ziua de astăzi, nu mai puțin de patru echipe au motive de a pretinde la un loc pe podium, ba chiar la câștigarea titlului.
Campionatul raionului Soroca la fotbal, ediția 2022 | |||||||
Loc | Echipa | M | V | E | Î | M/P | Puncte |
1. | RulTehCom Șolcani | 5 | 3 | 2 | 0 | 15 – 6 | 11 |
2. | Prietenia Agro Vărăncău | 5 | 3 | 1 | 1 | 16 – 6 | 10 |
3. | Racovăț | 5 | 3 | 1 | 1 | 15 – 6 | 10 |
4. | Bădiceni | 5 | 2 | 1 | 2 | 8 – 9 | 7 |
5. | Rublenița | 4 | 0 | 1 | 3 | 3 : 13 | 1 |
6. | Iarova | 4 | 0 | 0 | 4 | 5 – 22 | 0 |
Etapa ordinară se va desfășura duminică, 14 august, cu începere de la ora 10:00. Cel mai interesant meci se anunță cel de la Racovăț, unde gazdele vor primi replica fotbaliștilor echipe Prietenia Agro. Meci cu miză se va disputa și la Bădiceni, unde fotbaliștii din localitatea vor fi examinați de lider. La Rublenița vor juca codașele clasamentului, care reprezintă cel mai slab atac și cea mai slabă apărare. (Dan AOLEI)