Ieri, 7 octombrie 2025, s-a dat start Sezonului II al clubului de dans „Eleganța vârstei” – un proiect dedicat mișcării, eleganței și bucuriei… După o vară plină de așteptări, dansatorii au revenit pe ringul de dans cu entuziasm și dorința de a retrăi momentele minunate care i-au unit încă din primul sezon. Atmosfera a fost una caldă, cu zâmbete sincere și aplauze spontane, semn că spiritul acestui club a prins rădăcini adânci în inimile participanților.
În debutul activității, membrii clubului au rememorat dansurile și coregrafiile învățate anterior, readucând la viață ritmurile care le-au animat zilele și le-au insuflat energie, optimism și spirit de echipă. Un moment aparte al evenimentului a fost primirea noilor membri, care s-au alăturat cu emoție și bucurie familiei „Eleganței vârstei”. Ei au fost întâmpinați cu aplauze și cuvinte de bun venit, dovadă că acest club nu este doar un loc de dans, ci un spațiu al comuniunii și al prieteniei sincere.
„Eleganța vârstei” nu înseamnă doar mișcare, ci și redescoperirea de sine, socializare și încredere. Prin dans, participanții demonstrează că vârsta este doar un număr, iar bucuria de a trăi nu se stinge odată cu anii, ci se amplifică atunci când este împărtășită.
Proiectul, inițiat de Biblioteca Municipală „M. Sadoveanu” Soroca, este un exemplu elocvent de implicare culturală și comunitară, transformând biblioteca într-un centru viu de viață și expresie. Aici, mișcarea, arta și sufletul se întâlnesc pentru a crea legături, amintiri și emoții.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul Secției Cultură și Turism Soroca, care oferă constant suport și spațiu pentru desfășurarea activităților, precum și fără implicarea Elenei Postolache și a Organizației Raionale a Veteranilor, parteneri de încredere în promovarea unui stil de viață activ și echilibrat pentru seniorii comunității. Noul sezon se anunță plin de energie, proiecte frumoase și dansuri memorabile.














