Recompensă de 50 de euro dacă ați depistat un cadavru de mistreț, după cazul de pestă porcină de la Mândâc

0
211

După cum v-am informat anterior, un caz de pestă porcină a fost confirmat într-o gospodărie din satul Mândac, raionul Drochia, la data de 12 ianuarie. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), imediat ce Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Drochia a fost notificată despre rezultatul testărilor de laborator, aceasta a demarat acțiunile stabilite pentru combaterea și eradicarea focarului.

Totodată, Agenția este dispusă să acorde persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora recompense în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat.

În acest acest context, ANSA solicită cetățenilor de a nu procura produse alimentare din locuri neautorizate, precum și de a nu procura produse alimentare din carne de porc din țările în care evoluează pesta porcina africană, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.

FOTO: AgențiaNațională pentru Siguranța Alimentelor


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentSalariu de 10.000 – 30.000 lunar promite un agent economic din Florești. În TOP-100 locuri vacante de muncă nu se regăsesc agenți economici din raioanele Soroca și Drochia
Articolul următorUn biciclist din raionul Soroca, depistat la ghidon cu o concentrație de alcool de 1,01 mg/l
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.