După declanșarea „operațiunii militare speciale” de către Federația Rusă în Ucraina, aproape că au dispărut de pe „radarele” organelor de informare în masă alte teme cândva populare și larg mediatizate, în special ceea ce ține de tematica pandemică. Or, astăzi alt fel de informație este la „modă” și alte sunt prioritățile când vine vorba despre reflectarea realităților din jur. Bunăoară, pandemia parcă nu mai există, iar virusul nu mai sperie pe nimeni. Deloc întâmplător, cum se întâmplă în astfel de circumstanțe, cei mai activi cetățeni s-au aruncat în fele de fel de presupuneri și supoziții, iar una din acestea spune că … trebuia să vină războiul ca să se termine pandemia.
În linii mari, numărul de infectări și de decese chiar a scăzut substanțial, dar acest „fenomen” are altă explicație decât războiul. La întrebarea din titlul au răspuns, de altfel, invitații emisiunii „Observatorul”: Svetlana PĂUNESCU, vice-președinta raionului Soroca, președinta Comisiei Excepționale Raionale de Sănătate Publică, Lucreția TROFIMOV, medic de familie, purtătoare de cuvânt la Centrul de Sănătate Soroca și maria CERNOPÂSCAIA, medic igienist, șefa Secției Promovarea Sănătății la Centrul de Sănătate Publică Soroca.
Vizionare plăcută!
Proiectul “Observatorul de Nord – de la print la conținut video” este finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilorproiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA