Procuratura anunță pronunțarea a două sentințe de condamnare pentru fapte de viol și omor, comise în raionul Florești și municipiul Chișinău. În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că, la 6 iunie 2025, pe timp de noapte, un bărbat în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se pe un drum îngustat de țară, dintr-o localitate din raionul Florești, cu scopul satisfacerii poftei sexuale, a lovit cu picioarele o femeie, transmite stiri.md
Inculpatul a târât victima pe pământ și, cu aplicarea forței fizice, a întreținut cu aceasta un act sexual neconsimțit.
După comiterea violului, bărbatul a sugrumat femeia, până când a survenit decesul.
Prin sentința Judecătoriei Soroca, sediul Central, din 22 octombrie 2025, a fost stabilită o pedeapsă de 23 ani de închisoare pentru făptuitor, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Procurorii de la Florești nu sunt de acord cu sancțiunea și vor contesta sentința cu apel, solicitând cea mai aspră pedeapsă, și anume detențiunea pe viață.
Printr-o altă sentință, din 24 octombrie 2025, doi bărbați din Chișinău au fost condamnați pentru omorul amicului de pahar, comis în martie 2025. Unul din făptuitori, a fost acuzat și de violul unei femei săvârșit în aprilie 2025. Prin urmare unul din inculpați a fost condamnat pentru ambele infracțiuni la 25 de ani de închisoare, iar celălalt inculpat – la 18 ani de închisoare, pentru fapta de omor.
Ambele sentințe sunt cu drept de atac.
Imagine simbol














