Primarul de Soroca, Lilia Pilipețchi, a participat la Forumul Liderilor Locali 2021 Uniunea Europeană – Parteneriatul Estic

0
358
 În cadrul celei de-a treia ediții a Forumului Liderilor Locali 2021 Uniunea Europeană – Parteneriatul Estic a participat și primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi.
  De data aceasta evenimentul a fost organizat cu genericul „Oferiți mai mult, deserviți mai bine: reforma administrației publice locale-un impuls pentru o dezvoltare durabilă incluzivă”. După cum scrie Serviciul de presă al primăriei, „…accentul în cadrul dialogului s-a pus pe noile perspective pentru reforma administrației publice locale, prin prisma dezvoltării durabile. Liderii Locali din Parteneriatul Estic și țările Uniunii Europene au făcut schimb de opinii și au aflat care sunt prioritățile Parteneriatului Estic post 2020 și care este sprijinul UE pentru aceste țări ca să fie construit un cadru de cooperare la nivel local, care să promoveze guvernare eficientă și reformele instituționale ale Parteneriatului Estic-cum trebuie să fie administrația publică locală pentru a consolida democrația locală”. (FOTO: Serviciul de presă al primăriei Soroca)

Articolul precedentIurie CUJBĂ: Tătărăuca Veche – satul nevestei care a învins tătarul…
Articolul următorÎntâlnire virtuală a elevilor de la CTA din Soroca cu elevii de la Liceul Tehnologic din Hârlău și cei de la Centrul de Resurse Educaționale pentru Copii Dotați cu Performanțe
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.