DEZBATERI PUBLICE PRIVIND PROIECTUL DE LEGE A MOBILITĂȚII URBANE DURABILE

0
64

  În cadrul unei ședințe prezidată de viceprim-ministrul Vladimir Bolea și secretarul de stat în domeniul infrastructurii rutiere, Nicolai Mândra, au fost puse în discuție prevederile legii, necesitatea creării unui cadru legislativ unitar pentru reglementarea mobilității urbane, precum și responsabilitățile ce le revin APL-urilor de nivelul I în implementarea acesteia. La ședință a participat și primarul municipilui Soroca, Lilia Pilipețchi.

Astfel, după aprobarea actului normativ, primăriile orașelor vor avea obligația să elaboreze propriul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă. Acest document strategic va stabili viziunea pe termen mediu și lung a fiecărui oraș în materie de transport public, infrastructură pentru pietoni și bicicliști, parcări, reducerea emisiilor de carbon și digitalizarea serviciilor de mobilitate și, totodată, va constitui condiția de bază pentru accesarea investițiilor.

Proiectul de lege urmează să fie supus dezbaterii publice și, ulterior, examinat în ședința secretarilor de stat. Sugestiile și recomandările exprimate de primari vor fi integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege.

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentANSA a blocat la frontieră peste 13 tone de produse alimentare cu nivel periculos de acizi grași trans
Articolul următorVOX: Ce sărbători și-ar dori elevii de la Liceul Teoretic „Constantin Stere” să existe? / VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.