Preot: “În biserică am fost doar eu și familia mea”. Poliția: “La slujbă, în curtea bisericii, participau mai multe persoane”.

0
2448

Sâmbătă și duminică au fost pornite proceduri contravenționale în urma oficierii slujbelor religioase în satele Racovăț, Vădeni și Băxani. Parohul bisericii din Băxani, tot el și primar al satului, zice Rușine de așa lege!“. Poliția îndeamnă clericii și enoriașii să înțeleagă situația în care ne aflăm și să respecte dispozițiile autorităților. 

Ghenadie Pereteatcu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care scrie că “Preotul Ghenadie Pereteatcu, dascălul Ana Pereteatcu, paraclisierul Serafim Pereteatcu, coriștii Varvara Pereteatcu și Alexandra Pereteatcu sunt cei care vor fi sancționați cu 22500 lei pentru că au fost la biserică. Rușine de așa lege!” 

Contactat de noi Ghenadie Pereteatcu ne-a declarat că în biserică se aflau doar membrii familiei sale, iar în curtea bisericii câțiva enoriași. “În biserică eram doar eu și familia mea. În curtea bisericii am scos o boxă și o icoană, acolo erau șapte sau opt persoane, chiar și în fotografiile poliției se vede clar că între ei era câte 2-3 metri distanță”. 

Cu preotul este solidar și PS Ioan, Episcop de Soroca, care susține că autoritățile au o atitudine ostilă și neîntemeiată față de preoți. “Regretăm atitudinea ostilă a unor autorități față de slujitorii Bisericii în această perioadă pandemică, de parcă preoții și Biserica ar fi factori nocivi și elemente contagioase pentru cei care luptă în vederea suprimării acestui flagel Covid-19. Noi ne rugăm pentru cei încercați de boală și pentru toate cadrele medicale, iar acestora din urmă le exprimăm profundă recunoștință pentru jertfa lor cotidiană. Unii din cei care se adresează slujitorilor Bisericii prin intermediul posturilor de radio și tv, utilizează o retorică jignitoare și arogantă, chiar dacă majoritatea covârșitoare a preoților respectă recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale. În biserici în timpul slujbelor sunt prezente trei persoane.

Regretăm atitudinea ostilă a unor autorități față de slujitorii Bisericii în această perioadă pandemică, de parcă preoții și Biserica ar fi factori nocivi și elemente contagioase pentru cei care luptă în vederea suprimării acestui flagel Covid-19.

PS Ioan, Episcop de Soroca

Ca arhiereu, n-am să-mi permit niciodată să întrerup săvârșirea Sfintei Liturghii sau să închid ușa bisericii, iar preoții au aceeași binecuvântare. Noi slujim Liturghia în biserică, iar credincioșii, intră câte unul, aprind o lumânare, înalță o rugăciune și pleacă în pace spre casă. Creștinii au înțeles ce au de făcut în această perioadă și se conformează, adică, nu stau în spații publice, expunându-se riscului, ci petrec acasă în rugăciune. Preoții soroceni au fost sancționați nejustificat, întrucât nu este treaba slujitorilor să stea de gardă la poarta bisericii, ci să săvârșească jertfa euharistică în altar.

Ne-a indignat profund comportamentul unor reprezentanți ai instituțiilor media, chiar și a unor polițiști, care au ajuns până la potirul euharistic, indicând preotului să folosească lingurițe de unică folosință pentru împărtășirea enoriașilor. Obrăznicie vădită! Sfânta Scriptură ne amintește continuu despre faptul că Hristos pe mulți i-a vindecat și pe nimeni n-a contaminat! Cel care se împărtășește în Biserică, își unește întreaga sa ființă cu Domnul vieții și Biruitorul morții, adică cu Hristos.

Eu nu împărtășesc creștinii cu linguriță de unică folosință, nici nu dezinfectez lingurița liturgică, iar această binecuvântare am acordat-o și preoților soroceni. Celor care astăzi încearcă să disciplineze clerul, de fapt, umilindu-l, le recomandăm să-și mai amintească de codul deontologic, totodată asigurându-i că preoții și credincioșii Bisericii sunt oameni disciplinați și ascultători de Dumnezeu, dar și de conducătorii Statului în care trăiesc.

Biserica, contrar interdicțiilor venite din partea unor nesăbuiți, își va continua misiunea Sa în lume, de a-i învăța pe oameni dragostea față de Dumnezeu și față de semeni, de a-L aduce pe Hristos în viața oamenilor și de a-i îndrepta pe oameni să aleagă “Calea, Adevărul și Viața” , adică pe Hristos. În această perioadă de restriște să dăm dovadă de solidaritate socială și dragoste creștină, sprijinindu-ne unii pe alții, manifestând respect reciproc și renunțând la învinuiri nefondate!”.

Dumitru Batog, șeful Inspectoratului de Poliție Soroca afirmă la rândul său că poliția are în față legea pe care trebuie să o respecte și execute. “Vrem ca toți să înțeleagă că este stare de urgență în Republica Moldova. Codul contravențional a fost completat cu articolul – 76 prim unde au fost introduse sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și sau combaterea bolilor epidemice. Prin dispoziția nr. 6 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova din 26 martie 2020 este interzisă aflarea, în locuri publice, în grupuri mai mari de 3 persoane (cu excepţia grupurilor constituite din membrii familiei de gradul I-II în linie dreaptă sau colaterală, concubini sau alte persoane ce au calitatea de reprezentant legal al unuia din membrii familiei).

Vor fi identificate persoanele din fotografie și vor fi întrebate dacă preotul i-a anunțat că el desfășoară singur slujba, apoi vom întreba și preotul. Dacă i-a informat, iar ei nu s-au conformat vor fi atrași la răspunderea contravențională cetățenii. Dar dacă preotul nu i-a informat și cunoștea că în curte se află mai mult de trei persoane, respectiva decizie va fi primită în privința preotului.

Dumitru Batog, șeful Inspectoratului de Poliție Soroca

Noi avem fotografii de la fața locului în care se vede că la slujbă, în curtea bisericii, participau mai multe persoane. Fiindcă în imagini se văd în curtea bisericii mai mult de trei persoane în prezent se petrec măsuri de constatare. Vor fi identificate persoanele din fotografie și vor fi întrebate dacă preotul i-a anunțat că el desfășoară singur slujba, apoi vom întreba și preotul. Dacă i-a informat, iar ei nu s-au conformat vor fi atrași la răspunderea contravențională cetățenii.

Vom stabili și dacă acești cetățeni sunt sau nu rude de gradul I și II. Dar dacă preotul nu i-a informat și cunoștea că în curte se află mai mult de trei persoane, respectiva decizie va fi primită în privința preotului. Polițistul lucrează și este prematur să spunem dacă sunt sau nu încălcări, dar dacă analizăm fotografia noi vedem mai mulți oameni decât trei. Nimeni nu a zis nimic despre cu cine slujea el în biserică, noi analizăm situația din curtea bisericii”.

Dumitru Batog a mai menționat în urma criticilor de pe rețelele de socializare că poliția are nevoie de susținere, nu de critică, fiindcă ei îndeplinesc obligațiunile de serviciu. Nu cunoaștem ce decizie va fi luată în acest caz de oamenii legii, dar vom urmări și mediatiza în continuare subiectul.

 


Articolul precedentRăspuns de Prim-ministru pentru pacienta cu COVID-19 din Soroca: Nu este sens de făcut LIVE-uri glamuroase
Articolul următorVIDEO: De ziua lor profesională au fost alături de cei defavorizați
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.