Premierul Ion Chicu a vizitat satul Parcani și a discutat despre… drumuri și medicină

0
540

  Prim-ministrul Ion Chicu a efectuat ieri o vizită de lucru în satul Parcani, raionul Soroca, după ce a primit mai multe semnalări din partea unor primari privind întârzierea lucrărilor de reparație a drumurilor în cadrul proiectului “Drumuri Bune pentru toți”. La ședință au participat primarii satelor Parcani, Oclanda, Șeptelici şi alți reprezentanți ai autorităților publice locale, relatează MOLDPRES citând Direcția comunicare și protocol a Executivului.

 Potrivit primarilor, în 23 de sate din raion lucrările de reparație a drumurilor au fost deja finalizate. În alte 8 localități continuă procesul de reabilitare a infrastructurii, iar în șapte sate lucrările încă nu au demarat. Valoarea banilor nevalorificați de primării constituie cca 8 milioane de lei. “Avem asigurări din partea MEI, Administrației de Stat a drumurilor și antreprenorilor că vor reuși să valorifice și să execute aceste proiecte. Secretarul de la MEI va gestiona proiectul în regim manual. Vom fi în legătură permanentă cu primarii din aceste localități pentru a monitoriza mersul proiectelor”, a declarat premierul.

  Pentru anul 2020, în vederea reabilitării drumurilor în raionul Soroca s-au alocat 37,5 milioane de  lei prin intermediul Programului “Drumuri bune”. Primarii au prezentat proiectele privind aprovizionarea cu apă și sisteme de canalizare a localităților. Un asemenea proiect, implementat recent în satul Parcani, asigură accesul la apă pentru 15 sate (cca 38 mii de beneficiari), având capacitatea de a fi extins. Autoritățile locale au solicitat suportul Guvernului și în elaborarea proiectului de gazificare a satului.

  De asemenea, a fost accentuată necesitatea de a repara traseul Şolcani-Arioneşti, care este într-o stare deplorabilă. Valoarea estimată a lucrărilor este de 500 milioane de lei. “Compania selectată anterior nu și-a onorat obligațiunile și am fost nevoiți să reziliem contractul. Va trebui să contractăm un alt agent economic. În noiembrie va fi decizia Băncii Europene de Investiții și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a aloca acești bani. Sper că din primăvară se vor începe lucrările la acest proiect”, a menționat Ion Chicu.

 Totodată, șeful Guvernului s-a interesat de situația în medicină în raionul Soroca. Președintele raionului a precizat că toate cele 13 instituții medicale din regiune sunt dotate cu medicamente și echipamentele necesare.


Articolul precedent+777 cazuri noi de COVID-19: Și la Soroca sunt noi infectați
Articolul următorPrimăria reacționează: Sorocenii se plâng – autoritățile îi cheamă la conlucrare pentru depistarea celor care arungă gunoi peste tot
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.