Premierul Canadei: Avionul ucrainean a fost probabil doborât de iranieni

0
66

Premierul Canadei, Justin Trudeau a declarat joi seară că avionul ucrainean de pasageri „ a fost, cel mai probabil, doborât accidental de un proiectil al sistemului antirachetă iranian”. Trudeau a precizat într-o conferință de presă că aserțiunea se bazează pe informațiile serviciilor aliate de informații dar și pe cele ale serviciilor canadiene.

Un avion de pasageri ucrainean cu 176 de persoane la bord s-a prăbușit miercuri, în apropiere de Teheran la scurt timp după ce Iranul lansase un atac cu rachete în Irak, împotriva a doua baze care găzduiesc trupe americane.

Toate cele 176 de persoane de la bordul avionului au fost ucise. Între victime erau 63 de cetățeni canadieni, 82 de iranienei și 11 ucraineni, incluzând echipajul.

Iranul respinge categoric orice implicare. Dar a anunțat între timp că va permite experților internaționali și celor americani să investigheze cauzele accidentului.

Trudeau a fost primul oficial care a vorbit într-o conferință de presă despre posibilitatea ca avionul să fi fost doborât, din greșeală, de o rachetă sol-aer iraniană. După aceea, premierul britanic Boris Johnson a reluat teza, afirmând că „s-au strans multe informații care arată că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană”. Trei britanici au murit de asemeni în accidental de la Teheran. „S-ar putea să fi fost un accident” a mai declarat Johnson.

SURSA: www.moldova.europalibera.org

Articolul precedentAstăzi are loc prima eclipsă de Lună din 2020 și va putea fi văzută și din Soroca
Articolul următorMilitarii ruși din regiunea transnistreană vor primi bani pentru locuințe
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.