Nu mai există nici un dubiu că trăim vremuri de restriște, care ne afectează viața din toate punctele de vedere și care ne fac să facem pași la care altă dată nici nu ne-am fi gândit. Or, dacă „în vremurile stabile” adresarea la psiholog, psihoterapeut sau psihiatru era ceva ieșit din comun (ca să nu zic ceva de-a dreptul rușinos, fiindcă imediat erai „etichetat”), astăzi aceste domenii sunt pe picior de egalitate cu alte servicii de care cetățeanul are nevoie.
Adică, psihologul, să zicem, a devenit o persoană extrem de necesară pentru mulți dintre noi, cum este… avocatul. Deloc întâmplător, psihologii astăzi sunt la mare căutare și nu pe motiv că aceasta este la modă, dar pentru că aceasta
devine o necesitate.
Astfel, dacă nu-ți place ce vezi dimineața în oglindă sau dacă consideri că nu ești înțeles și susținut/sprijinit de cei din jur ar fi bine să te adresezi unui specialist. Noi am făcut primul pas în acest sens și am invitat la podcast-ul OBSERVATORUL psihologa Mihaela
Alexandrov, care timp de câteva zeci de minute ne-a răspuns la mai multe întrebări, ne-a satisfăcut curiozitatea, ne-a dat sfaturi utile și ne-a convins că din orice situație există o ieșire… Vizionare plăcută!














