TABLETA DE VINERI.
Au rămas doar câteva zile până când șefii de state și guverne din țările membre ale Uniunii Europene vor da „verdictul” — se deschid sau nu se deschid negocierile de aderare la UE a Ucrainei și Republicii Moldova? Or, dacă ceva vreme în urmă parcă se întrevedea un răspuns afirmativ, astăzi aproape nimeni nu pune mâna în foc că cele două țări vor trece la o altă etapă în relațiile lor cu UE. Adică, chiar dacă un înalt oficial de la Kiev declara, recent, că „trenul extinderii nu mai poate fi întors din drum”, un astfel de scenariu a devenit probabil.
„Surpriza” poate vine de acolo de unde (nu) ne așteptam, de la premierul ungur Victor Orban, unul dintre puținii prieteni ai lui Putin, care a trimis o scrisoare președintelui Consiliului European, Charles Michel, în care spune că „nu ar exista consens în privința deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina și îi cere nici să nu pună acest punct pe agenda summit-ului de la 14-15 decembrie, dacă vrea să evite „eșecul” și compromiterea „unității” UE”. Ba mai mult, liderul de la Budapesta este de părerea că cel mai mult ce merită astăzi Ucraina este statutul de „parteneriat strategic”, pentru următorii 5-10 ani, iar în această perioadă se pot întâmpla multe. O altă doză de scepticism este injectată și de autoritățile de la Viena (care, de altfel, au și ele o „relație mai specială” cu Moscova), dar care, se pare, sunt mai puțin rigide în ceea ce privește începerea negocierilor de aderare cu Ucraina.
Bineînțeles, în aceste scenarii este vizată doar una din țările pretendente la începerea negocierilor, Ucraina, dar acest lucru nu înseamnă că Chișinăul poate fi convins, sută la sută, că nimic rău nu ni se poate întâmpla la acel summit și după el. Să nu uităm că Republica Moldova și Ucraina sunt cuplate în acest proces istoric și toată lumea ne vrea în tandem și mai departe, deși… Utilizând același limbaj „feroviar”, îmi aduc aminte cum înalți oficiali de la Kiev erau supărați, nu demult, că Ucraina este un fel de locomotivă pentru Republica Moldova — chipurile, de ce Chișinăul ar trebui să profite de situația creată în țara vecină? Între timp, lucrurile s-au schimbat și „vagonul Republica Moldova” este privit cu ochi mai buni de majoritatea absolută a partenerilor din UE. Nu încape îndoială, că noi în nici un caz nu ne vom decupla de Ucraina, fiindcă țara vecină s-a jertfit și se jertfește în continuare și pentru noi, dar de noi depinde foarte puțin spre deloc. Pe de altă parte, miza acestui summit este diferită pentru aceste două țări — dacă Orban își menține poziția, Doamne ferește, și negocierile nu se deschid, situația Ucrainei devine gravă, or linia externă de finanțare este astăzi crucială pentru Kiev. Deci, noul statut pe care îl poate primi Ucraina după 14-15 decembrie are o importanță vitală. Nu zic că pentru Republica Moldova banii ar fi mai puțin importanți, dar problemele noastre sunt totuși incomensurabile cu cele ale vecinilor. Pe unde mai pui că din rea-voința cuiva, premeditat și pentru a strica unitatea UE, noi să fim decuplați de la Ucraina…
De altfel, supozițiile și presupunerile mele cu privire la acest summit nu costă, foarte probabil, nici o ceapă degerată, dar aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să suflăm și în iaurt pentru a nu ne frige atunci când ni se va oferi o șansă. Bunăoară, să nu ne vărsăm supărările și frustrările (îi am în vedere pe unii politicieni și formatori de opinii) pe capul doamnei președinte Maia Sandu, deoarece, dacă în această funcție erau Dodon sau Voronin, nu mai vedeam noi nici rolul de vagon în locomotiva ucraineană, nici un fel de vis european. Ba dimpotrivă, cine știe în ce situație eram acum și dacă eu, de exemplu, aveam dreptul să scriu ceea ce gândesc. Nu sunt avocatul doamnei președinte, iar când a trebuit să critic guvernarea am făcut-o fără menajamente, dar a venit timpul când este nevoie strategic să tragem cu toții (acei care nu au orgolii și ambiții bolnave) în aceeași direcție, pentru a nu turna apă la moara dușmanilor noștri interni și externi. Orice biciuire sau răstignire în public, învinuirile și etichetările nefondate, coroborate cu agresiunile rușilor și birocratismul exagerat al multor organisme europene (niciodată nu m-am gândit că este posibil așa ceva) și cu vociferarea unor termene care mai degrabă toarnă plumb în picioare decât dau aripi (de ce anul 2030, dar nu mai degrabă? Sau, cine îmi demonstrează că Bulgaria, să zicem, este mai demnă decât noi să fie în UE?) înseamnă îndepărtarea de realizarea visului de integrare. Numai imaginați-vă ce se poate întâmpla dacă Maia Sandu va fi „răsturnată” și la alegerile prezidențiale din anul viitor va învinge cineva care are alte idealuri sau suferă de strabism politic…
În fine, nu a rămas mult până la „momentul adevărului”, până când vom afla cât de mare este autoritatea Comisiei Europene (care este pentru deschiderea negocierilor) în fața Consiliului European (care încă mai speră că Victor Orban va reveni la sentimente mai bune).
