Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc

0
75

  Guvernul inițiază procedura de negociere privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere cu Emiratele Arabe Unite. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens, informează moldpres.md  cu referire la Direcția de comunicare a Guvernului.

 Proiectul prevede semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va simplifica procesul de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere. Astfel, vor fi reduse formalitățile administrative, iar procedurile pentru cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite vor fi accelerate.

 În același timp, semnarea acordului va întări relațiile bilaterale dintre cele două state și va sprijini integrarea cetățenilor moldoveni din diasporă.

Republica Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Republica Elenă, dar și o declarație privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.


Articolul precedentDirecţia Situaţii Excepţionale Soroca atenţionează – fiți prudenți pe gheață!!!
Articolul următorANRE explică care sunt componentele de cost în structura prețului final al energiei electrice
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.