Pentru patru primării din raionul Soroca apa potabilă și canalizarea nu vor mai fi o problemă

0
336

UE// Asociația Obștească Pro Comunitate Băhrinești, în parteneriat cu primăriile Dărcăuți, Bădiceni, Baxani și Visoca din r. Soroca, alți parteneri, implementează proiectul de dezvoltare regională Cetățeni activi pentru apă potabilă în localitățile grupului Vest din r. Soroca.

În prezent, expertul în problemele asigurării cu apă și canalizare Rusu Sergiu elaborează Planuri de acțiuni privind asigurarea cu apă și canalizare pentru primăriile beneficiare. Astfel, recent a avut loc vizite de lucru și ședințe cu membrii Comitetelor Locale ale Cetățenilor din cele 4 primării, în scopul chestionării și consultării membrilor acestor grupuri de inițiativă ale cetățenilor.

În cadrul consultărilor, au fost prioritate astfel de perspective în domeniu, ca crearea accesului acestui grup de localități la apele tratabile provenite din apele de suprafață din râul Nistru, crearea serviciului intercomunitar/accesarea serviciului regional de asigurare a accesului la apa potabilă, elaborarea unor proiecte de dezvoltare regională în domeniu. Membrii Comitetelor Locale ale Cetățenilor din Dărcăuți, Bădiceni, Baxani și Visoca sunt activi, unii posedă expertiză în domeniu, fac propuneri și se implică activ în procesul de planificare, construcție a infrastructurii și gestionare a serviciului public de asigurare cu apă și canalizare.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Parteneriil proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED

 

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Articolul precedentConcurs: Achiziționare servicii de promovare și sporire a vizibilității Platformei CORES
Articolul următorCu fiecare an ce trece satele Moldovei devin tot mai pustii. Trei localități din raionul Soroca vor fi în curând sate doar pe hârtie.
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.