Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, se află astăzi la Soroca. În aceste clipe, premierul participă la o întâlnire cu conducerea raionului Soroca, primarii din raion, reprezentanții serviciilor desconcentrate în teritoriu.
În debutul ședinței, Ghenadie Muntean, președintele raionului, a prezentat un raport despre situația economică din raion.
Ulterior, Pavel Filip, a ținut un discurs în care a relatat rezultatele Guvernului de la începutul mandatului său, până în prezent. “Pe parcursul acestui an nu avem rezultate cu care sa ne lăudăm, dar consider că am gestionat o criză foarte serioasă”, a menționat premierul.
Acum, cei prezenți, au posibilitatea să acorde întrebări șefului Guvernului.
În a doua parte a vizitei, Pavel Filip, alături de autoritățile raionale și locale, va participa la inaugurarea oficială a caselor sociale de locuit, de care beneficiază 72 de familii din Soroca.