Paștele Blajinilor este o sărbătoare religioasă, considerată de unii ca fiind creștină, iar de alții ca fiind o sărbătoare cu rădăcini păgâne cu influențe creștine considerabile.
Biblia nu menţionează Paştele Blajinilor. Nu există nici o referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar indica la vreun eveniment sau la vreo lege prin care Dumnezeu ar fi lăsat această sărbătoare. Rădăcinile acestei sărbători vin din timpurile precreştine.
În credința populară, în lunea de după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. Există credința că sufletele morților pot fi eliberate de păcate grele, săvârșite în timpul vieții.
Paștele blajinilor sau Paștele morților reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au murit, fie ei pregătiți — spovediți, împărtășiți și cu lumânare — sau nepregătiți. Credincioșii depun ofrande pe morminte, își deplâng morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde.
De unde vin Blajinii?
Denumirea de blajin vine din slavonul “blajenîi”– blând, bun, cuvios. Conform imaginaţiei populare, blajinii trăiesc într-o lume îndepărtată, la hotarul între „lumea asta” şi „lumea cealaltă”, ori aproape de rai, pe o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului.
Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe Pământ. Blajinii sunt considerați în mitologia populară niște ființe blânde, pașnice, incapabile de a face rău.
Există și credința că ei provin din copii nebotezați, morți imediat după naștere.
Alteori sunt priviți ca fiind cei care susțin stâlpii pământului. Fără Blajini, lumea s-ar scufunda în haos.
În unele versiuni, Blajinii sunt identificați cu urmașii celor care n-au mai reușit să traverseze marea, atunci când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteană, despărțind apele. Aceștia au rămas pe o insulă foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sâmbetei. Există credința că Dumnezeu a creat mai întâi uriașii. Pentru că se războiau între ei, Dumnezeu i-a lăsat să piară și i-a creat pe Blajinii. Aceștia, fiind prea mici, au fost mutați pe lumea cealaltă și apoi l-a făcut pe om.
De Paștele Blajinilor nu se pomenesc doar morții cunoscuți pe linia ascendentă a unei familii, ci întregul neam al strămoșilor comuni: Uitații, Neștiuții, Albii. Femeile, mai ales, au grijă şi de cei străini morţi sau găsiţi morţi, despre care ştiu că nu au pe nimeni să-i pomenească şi să le îngrijească şi lor mormintele. Gospodina casei sau altcineva aşterne pe un mormânt al vreunuia din neamurile casei un ştergar alb, pe care pune colaci, cozonac, păscuţe mici sau bucăţi de cozonac, fiecare bucată cu lumânare şi câte un ou roşu, apoi farfurii cu mâncare şi o sticlă cu vin, tămâiază mormintele şi aşteaptă cu pomelnicul în mână.
Țara unde sărbătoarea ia cea mai mare amploare este Republica Moldova, sărbătorită preponderent în Europa de Sud-Est, această sărbătoare are la bază pomenirea celor decedați și anume a rudelor și prietenilor apropiați.
La slavii de est ortodocși există o sărbătoare similară, numită Radonița (Радоница) la ruși, Radaunița (Радаўнiца) la bieloruși Provodî (Проводи) la ucraineni, sărbătorită în ziua de marți de după Duminica Tomii.
În perioada comunistă sărbătoarea nu se putea ținea lunea, aceasta fiind zi de muncă, de aceea a apărut obiceiul de a pomeni pe cei răposați duminica, zi oficială de odihnă, ceea ce nu corespunde tradițiilor, întrucât Biserica Ortodoxă nu oficiază pomenirea morților în Săptămâna Luminată, inclusiv în Duminica Tomii, fiind vreme de bucurie pentru Învierea Domnului. Pomenirile în alte zile apropiate Paștilor Blajinilor, nu sunt o regulă oficială, consfințită de Biserică, ci doar o practică locală.
