Suntem în preajma uneia dintre cele mai așteptate și controversate sărbători ale creștinilor din Basarabia, dar și din câteva regiuni din Moldova de peste Prut sau din Maramureș – Paștele Blajinilor. Această sărbătoare a fost preluată de credincioșii noștri de la Biserica Rusă și dusă până la paroxism. În câteva cuvinte, această sărbătoare poate fi expusă în felul următor: o sărbătoare de bucurie pentru Hristos cel Înviat; este o afirmare a credinței și nădejdii noastre în învierea morților; este și o zi de pomenire a celor adormiți, dar una plină de optimism și bucurie, pentru că prin Învierea lui Hristos, moartea nu mai este un sfârșit fatal, ci doar o trecere spre viața veșnică alături de Hristos și de toți sfinții și drepții care au bine-plăcut Lui.
Altfel, Paștele Blajinilor nu este doar o zi de pomenire, ci și una de conectare spirituală între generații. Este modul în care familiile își arată grija față de rădăcinile lor, duc mai departe tradițiile creștine și aduc lumină și recunoștință în memoria celor dragi. Or, această memorie este manifestată tipic moldovenește, iar cuvintele de ordine în această zi sau, în aceste două zile, ori la moldoveni Paștele Blajinilor se sărbătorește și duminică, și luni sunt pomenile și fala, deseori goală și lipsită de sens. Deși, aceasta nu a fost întotdeauna. Să zicem, În vechime, mai ales prin pârțile noastre, exista obiceiul ca chiar în ziua de Paști, la întoarcerea de la Biserică, creștinii să treacă pe la cimitir (mai ales că multe cimitire sunt chiar în preajma sfântului locaș) și îi salutau pe cei adormiți cu același salut „Hristos a înviat!”. În legătură cu acest obicei se cunosc și diferite semne minunate, cum a fost de exemplu în Lavra Peșterilor din Kiev, când un călugăr a intrat în peșterile unde sunt așezate moaștele cuvioșilor adormiți, și la salutul „Hristos a înviat!”, cei adormiți au răspuns toți odată: „Cu adevărat a înviat!”. Deci Învierea ne adună pe toți și, practic, „distruge zidul” dintre cei vii și adormiți. Or, acest obicei, de a merge la mormintele celor decedați chiar în ziua de Paști, se păstrează și astăzi în cele mai multe regiuni ale României.
Cum se procedează, însă, la noi? Bineînțeles, ca la nimeni, fiindcă această zi de pomenire s-a transformat într-o zi, în care decența este umbrită de obrăznicie și nerușinare, iar cimitirele sunt aidoma unor podiumuri transformate în locuri de urâtă purtare pe care mărșăluiesc matroane împopoțate și cavaleri care nu dau nici o ceapă digerată pe măsură și pe bunul simț. Ba mai mult, municipiul Soroca este „slăvit„ în toată lumea prin comportamentul celor care vin la cimitire să-și etaleze bogăția, deseori efemeră și duplicitatea. Nu există, se pare, televiziune, care nu a realizat reportaje sau întregi emisiuni despre cum cei vii își bat joc de cei morți, consumând alcool și mâncând curcani prăjiți chiar pe mormintele celor care, cică, le cinstesc și le păstrează memoria. Ca să nu zic că astfel de escapade rușinoase au loc în prezent și în cele mai uitate sate din Basarabia. Personal am văzut cum la un cimitir sătesc a venit la cimitir la volanul unei limuzine fițoase un cetățean nu că ar fi fost un om avut, dar pentru că nu a găsit altă posibilitate de a ieși din anonimat și de a-i face pe cei din jur s[ exclame „Wau! Al cui o fi băiatul acesta?~. Și invers, am fost invitatul regretatului părinte Gheorghe Saftiuc la o astfel de sărbătoare, în orașul Dolhazca din județul Suceava, unde la fel se sărbătorește Paștele Blajinilor. Credincioșii au venit la mormintele decorate cu flori vii ale rudelor, cu lumânări și icoane și acest gest l-am simțit ca pe unul de respect, dragoste și continuitate spirituală. La Dolhazca Paștele Blajinilor nu este doar o zi de pomenire, ci și una de conectare spirituală între generații. Este modul în care familiile își arată grija față de rădăcinile lor, duc mai departe tradițiile creștine și aduc lumină și recunoștință în memoria celor dragi, iar unul dintre cele mai importante obiceiuri de Paștele Blajinilor acolo este ofranda pentru sufletul celor adormiți, dar nu scoaterea în evidență a moravurilor proaste ale celor vii. Nu am văzut acolo, oameni turmentați și morminte pline cu farfurii cu sarmale, nu am văzut domnițe cu fuste scurte și tineri care să urle ca la ușa cortului.
Și încă ceva. Iată ce scria recent un portal de credință ortodoxă: „Păcat că mulți au înțeles această zi ca un prilej de a mânca și a bea la mormintele celor adormiți, lucru care nu ușurează starea duhovnicească a celor trecuți la Domnul, ci mai mult o îngreuiază. Moldovenii, în loc să meargă să se roage pentru cei adormiți și să facă milostenie (pomană) în ascuns, așa cum învață Evanghelia ei se duc ca la un concurs de modă și se întrec în pomeni care, fiind date „de ochii lumii”, nu aduc nici un folos. Dar cel mai grav este că „ortodocșii” noștri merg la morminte și beau până nu se mai deosebesc de cei morți. Astea sunt lucruri foarte grave, iar preoții ar trebui să refuze pomenirea acolo unde observă astfel de abuzuri. Trebuie să înțelegem că cei morți nu au nevoie de cănițe, farfurii și colăcei, căci ei oricum nu mănâncă și nu beau… Mai bine e să dai câteva sute de lei la un bătrân, la un orfelinat de copii sau la un bolnav care nu are bani de medicamente – și toate astea în ascuns, ca să fie și folos – dar dacă vrei numai să te pui la întrecere cu cineva sau să te lauzi cu pomenile tale, mai bine stai acasă, căci o astfel de abordare este una păgână și nu are nimic comun cu creștinismul”.
Și punctum.
